Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:23 02 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Modificări importante în firma Casa Alegria SRL. Halep Maria-Alexandra își cedează părțile sociale

ro

02 Dec, 2025 15:50 96 Marime text
Sursa foto: Freepick




Societatea Casa Alegria SRL a adoptat decizia nr. 1/2025, ce s-a afișat la dată recentă în Monitorul Oficial al României.
 
Halep Maria-Alexandra, în calitate de asociat în firmă, a decis să se retragă din societate. În același timp, a decis cesionarea la valoare nominală a părţilor sociale (60 p.s. cu 600 lei) către Clasiv Trans Cereal SRL, firmă cu sediul social în Ovidiu, str. Naţională nr. 95, județul Constanţa, reprezentată legal de administrator Ţărănaşu Silviu-Marian, care va deveni noul asociat. 

Cedenta, Halep Maria-Alexandra, transmite, iar cesionarul Clasiv Trans Cereal SRL preia, împreună cu activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din deţinerea părţilor sociale ale acesteia.


Astfel, capitalul social total de 600 lei aparţine integral asociatului Clasiv Trans Cereal SRL. Participarea la profit şi pierderi este 100% pentru Clasiv Trans Cereal SRL.
 
O altă hotărâre a fost retragerea din funcția de administrator a Mariei-Alexandra Halep și se numeşte administrator cu puteri depline de reprezentare şi administrare a societăţii, pe perioada de 50 de ani, Ţărănaşu Silviu- Marian, domiciliat în Ovidiu, județul Constanța.



Totodată, se renunţă la tot obiectul de activitate. Noul obiect de activitate este:

- Domeniul principal de activitate: 012 - Cultivarea plantelor din culturi permanente.

-Activitatea principală: 0124 - Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase.

-Activităţile secundare:


0125 - Cultivarea altor pomi fructiferi, a arbuştilor fructiferi, căpşunilor şi nuciferelor

0127 - Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor

0163 - Activităţi după recoltare şi pregătirea seminţelor

4100 - Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale

4321 - Lucrări de instalaţii electrice

4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat

4323 - Lucrări de izolaţii

4324 - Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii

4941 - Transporturi rutiere de mărfuri

5221 - Activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre

5225 - Activităţi de servicii logistice pentru transporturi

5226 - Alte activităţi anexe transporturilor

5231 - Activităţi de intermediere pentru transportul de marfă.


Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 5579 din data de 20.11. 2025.


Despre Casa Alegria SRL
 
Potrivit Termene.ro, firma a  fost înființată în 2004, cu obiect de activitate principal „Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase”.
 
Adresa sediului social este pe strada Ferma nr. 4, Bloc C, Mihail Kogălniceanu, județ Constanța.
Societatea are și un punct de lucru în extravilanul M. Kogălniceanu, județul
Constanța.

Asociat în firmă este Clasiv Trans Cereal SRL, iar administrator este Ţărănaşu Silviu- Marian. Acesta mai figurează ca asociat și administrator la Silvcat Consulting SRL, Clasiv Trans Cereal SRL și Clasiv Agri Logistic SRL.

Pe anul fiscal 2024 nu sunt menționate datele financiare, însă societatea are datorii de 337.337 lei.
 
Potrivit Termene.ro, istoricul societății arată că fondatorii au fost Vlad Octaviana Otilia și Ablachim Leila, ca asociați, iar administratori Vlad Cătălin Iulian și  Bactali Nadir.  În 2006, cei doi asociați, Vlad Octaviana Otilia și Ablachim Leila, au cesionat părțile sociale către Petrescu Edy Cristian, care a devenit asociat unic și administrator întrucât s-a hotărât și retragerea din funcția de administrator a lui Vlad Cătălin-Iulian și a lui Bactali Nadir și numirea lui Petrescu Edy Cristian.
 
Ulterior, în ianuarie 2018, acesta i-a cooptat în firmă pe Hristu Nicolae și Eliza Power Design SRL. O lună mai târziu, Petrescu Edy Cristian a cedat părțile sociale și a ieșit din firmă în 2018, asociați și administratori devenind Hristu Nicolae și Eliza Power Design SRL.
 
Firma a funcționat cu acest acționariat și management până în 2021, când a fost înlocuit cu Butcaru (actuală Halep) Maria-Alexandra.

Despre Clasiv Trans Cereal SRL

Conform Termene.ro, societatea și-a început activitatea în 2019 și se ocupă cu transporturi rutiere de mărfuri.
 
Sediul social al firmei este pe strada Națională nr. 95,  Ovidiu, județ Constanța.
 
Firma este controlată de asociatul unic Țărănașu Costel, acesta fiind și administrator împreună cu Ţărănaşu Silviu- Marian.
 
Ţărănaşu Silviu-Marian figurează ca asociat și administrator la Silvcat Consulting SRL și Clasiv Agri Logistic SRL, iar ca administrator la Casa Alegria SRL.
 
Pentru anul 2024, societatea a raportat o cifră de afaceri de 5.092.456 lei, un profit de 453.306 lei, la un număr mediu de angajați de 7. Firma are și datorii de 1.680.462 lei.
  
Precizări:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
 
Citește și
Administrator din Tulcea și societatea sa, trimiși în judecată pentru înșelăciune cu prejudiciu de peste 5 milioane de lei la Fondul de Mediu
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii