Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Garda de Coastă a dispus aplicarea unor măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră de Sărbătorile de Iarnă

ro

20 Dec, 2018 10:46 970 Marime text
Ca în fiecare an, apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România, sens în care, în perioada următoare se prefigurează o creştere a traficului prin punctele de trecere ale frontierei.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.
În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.
 
Conform Gărzii de Coastă, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de
trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
 
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
 
De asemenea, au fost contactate autoritățile Republicii Bulgaria și în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost stabilite măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. 
 

”Menţionăm că, în proximitatea punctelor de trecere ale frontierei, politistii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei” - au mai precizat reprezentanții Găîrzii de Coastă.

Recomandări

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
 
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:
- P.T.F. Vama Veche - Durankulak;                                                         
- P.T.F. Ostrov - Silistra;
- P.T.F. Negru Vodă - Kardam;
- P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00. 
 
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
 
Situaţia traficului autovehiculelor de mare tonaj
O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri, deoarece în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din perioada de sărbători.
Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. 
 
Valori de trafic
În luna decembrie 2017, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 94.200 de persoane, precum și de 38.850 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 46.840 de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (37.800 cetăţeni U.E. şi 9.040 cetăţeni non - U.E.). 
Astfel, P.T.F. Vama Veche, la frontiera cu Bulgaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 45.130 persoane și 13.890 mijloace de transport.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii