Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:39 21 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă ordinară. Ce proiecte se află pe ordinea de zi (galerie foto)

ro

25 Apr, 2019 11:09 1284 Marime text
Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară, joi, 25 aprilie 2019, în sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.

UPDATE: În cadrul şedinţei este prezent şi vicepreşedintele Claudiu Palaz (PMP) în calitate de cetăţean dar şi Ciprian Marica, fostul jucător de fotbal şi principalul investitor la SSC Farul, care a declarat că vrea să vadă cum se voteaza bugetul.

De asemenea, sunt prezenţi şi Forin Gheorghe de la RAEDPP, Bogdan Niţa de la RATC, Emil Mereuţă de la SPAS şi mulţi alţii.

UPDATE 2: Remus Negoi (USR) ia cuvântul pentru punctele 2 şi 49. Negoi spune că spre finalul exerciţiul bugetar au fost atrase foarte puţine fonduri europene atrase fiind vorba de 1.5 milioane de euro dar şi cheltuielile de capial au fost reduse, fiind vorba de 3,5%. De asemenea, în proiectul bugetului apare o sintagmă care deranjează. Este vorba de Stadionul Farul care "urmează să fie amenajat"

A luat cuvântul Ciprian Focșa, cetăţean, cu privire la punctul 7. El nu inţelege creşterea salubrizării de la 5 la 7,5 lei.

UPDATE 3: Ioana şi Mara Berechet, eleve la Colegiul Regina Maria recită Imnul Național şi Imnul Dobrogei.

UPDATE 4: 26 consilieri sunt prezenţi la şedinţă.

Proiectele 23, 42, 43, 44 au fost retrase.

Decebal Făgădău face precizări cu privire la punctul 49 şi spune că toată lumea a avut acces la documentaţie şi că s-a putut urmări evoluţia proiectului. Primarul a întrebat consilierii dacă vor să retragă proiectul 49 de pe ordinea de zi dar aceştiau au spus că nu.

UPDATE 5: S-a votat ordinea de zi.

Mihaela Andrei a spus că la repartizarea banilor publici apare proiectul de piste de biciclete din Tăbăcărie. În 2017, 2018 şi 2019 apar bani alocaţi pentru documentaţia tehnică şi nu e normal.

UPDATE 6: Viceprimarul Dumitru Babu i-a răspuns că nu are cunoştinţe generale să înţeleagă bugetul.

Andrei Popescu vrea să susţină şi bugetul dar vrea să se gândească la viitor. Doreşte să crească cuantumul pentru bursele elevilor. Decebal Făgădău a spus că trebuie discutat bugetul.

"Am văzut tot felul de pareri in spatiul public. Bugetul Constanţei are două surse: taxe şi impozite locale şi venitul din impozitul locurilor de muncă. De îndata ce romanii au votat un Guvern care doreste sa creasca salariile din Romania, clar că au votat un program de guvernare. Plecarea românilor în afară e o problema. În Constanţa lipsa forţei de muncă este o problema. Ne-am alăturat acestui efort pentru creșterile salariilor. Au trebuit sa fie compensate aceste masuri. Scaderea impozitului de la 16 la 10% inseamna 37,5%. Bugetul de stat nu a acoperit integral aceste modificari. Bugetul a scazut la venituri din impozitil pe venit si au crescut cheltuielile. Salariile sunt stabilite prin lege pentru primar si viceprimari si prin hotărâre de Consiliu Local pentru aparatul de specialitate. Nu suntem la privati. Cheltuielile au crescut cu combustibil, cat si pentru transport public, pentru societatea noastra Confort Urban, salariile din constructie au crescut, gazele la fel. Pentru ca lumea nu intelege de ce am inchis in deficit. De parca ingropam banii. Am primit 58 mil lei subventie la incalzire in sezonul rece 2018 2019. S-au platit hotarari de instanta catre Fincogero, pers fizice si juridice. Noi nu am avut de unde sa punem acesti bani din alta parte. Îi invit pe constanteni sa isi imagineze cum ar fi sa gestioneze ei bugetul precum cel al lor personal", a transmit Decebal Făgădău.


UPDATE 7: Primarul a mai spus că e de acord cu ce spune Andrei Popescu legat de susţinerea educaţiei. În urma unui raport arăta că bursele au crescut de la an la an de când e primar. Din toamna anului 2015 a crescut alocaţia bugetară de la 690.000 lei la 12 milioane lei. Într-un an fiscal a crescut şi de 4 ori valoarea burselor acordate.

Sunt 2919 bursieri în prezent. Este cel mai mare număr de beneficiari de când acordă Primăria burse în mandatul lui Decebal Făgădău.

"Nu este cel mai bun buget al Constanţei, dar este un buget chibzuit", a spus Decebal Făgădău.

UPDATE 8: Proiectul privind bugetul a trecut cu 15 voturi "pentru" şi 11 "împotrivă".

Proiectele 3, 4, 5, 6 au fost votate.

UPDATE 9: La proiectul nr. 7, Andrei Popescu a spus să propună eliminarea taxei de tramă stradală pentru vehiculele de la 2,5 la 3,5 tone şi de asemenea să modifice taxa de habitat şi să crească taxele pentru parcări. Reprezentanţii SPIT sunt în taxă şi vor discuta ulterior

Se sare peste proiectul 7.

Au trecut proiectele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21.

Proiectul 22 a picat. Proiectele 24 şi 25 au fost votate iar proiectul 23 a fost retras.

Proiectul 26 a fost votat.

UPDATE 10: Proiectele 27, 28, 29 şi 30 au fost votate.

Se revine la proiectul 7. Cele două amendamente sunt: 1. scutirea de la taxa de folosirea a tramei stradale de catre utilaje ai vehicule pentru transport marfa - 2,5-3 tone.

"Am făcut analiza şi nu am cifre exacte iar impactul va fi asupra anului viitor. Anul trecut am incasat din trama 3,4 milioane lei. impactul ar fi de aproximativ 1 milion lei. Cred ca acest 1 milion lei poate fi compensat si este sustenabil", a spus Făgădău.

2. pentru persoanele juridice taxa de rezervare loc parcare sa creasca la 150 lei pe lună şi pentru autoutilitare de la 233 la 300 lei pe lună.

Primarul Făgădău mai spune că taxa de salubritate să creasca de la 5 la 6,5 lei, nu 7,5 lei cum era propus în proiectul de buget.

Proiectul 7 a fost votat: "Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2020; iniţiator: primar Decebal Făgădău"

UPDATE 11: Proiectele 46, 47, 48 au fost votate.

UPDATE 12: Au fost votate şi proiectele 49. 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56.

Proiectele de pe ordinea de zi sunt următoarele:
 
  1. Aprobarea procesului verbal al ședinței ordinare a Consiliului local al municipiului Constanța din data de 28.03.2019;  
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2019; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  3.   Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al RAEDPP Constanța pe anul 2019; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  4.   Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC Ecosal SRL Constanța pe anul 2019; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  5.   Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al RATC Constanța pe anul 2019; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  6.   Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al RADET Constanța pe anul 2019; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  7.   Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2020; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  8.   Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 385/2018 pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2018-2019 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  9.   Proiect de hotărâre pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului II al anului școlar 2018-2019 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  10.   Proiect de hotărâre privind aprobarea aderării Direcției generale de asistență socială la Rețeaua Socială Europeană – European Social Network (ESN); iniţiator: primar Decebal Făgădău
  11.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat pentru organizarea evenimentului „Sărbătoarea zilei limbii tătare”; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  12.    Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 277/2014 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții „CNI” S.A. a imobilului – teren și construcție „Cazino Constanța” în vederea consolidării și restaurării acestuia; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  13.    Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Școala Gimnazială nr. 7, Remus Opreanu, Constanța”; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  14.    Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 23, Constantin Brâncoveanu, Constanța”; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  15.    Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Reabilitare Școala Gimnazială nr. 43, Ferdinand, Constanța” – faza DALI; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  16.    Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 267/2018 de aprobare a participării în cadrul proiectului, de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a cheltuielilor legate de proiect, precum și de aprobare a Acordului de parteneriat și a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale pentru proiectul „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice cu lungimea de 12 m”; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  17.    Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr. 49/2019 privind stabilirea nivelului chiriilor și subvenționarea acestora, ca urmare a repartizării locuințelor sociale în baza Legii nr. 114/1996, situate pe raza municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  18.  
  19.    Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr. 48/2019 privind stabilirea nivelului chiriilor și subvenționarea acestora, ca urmare a repartizării locuințelor sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari în baza OUG nr. 74/2007, situate pe raza municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  20.    Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații de locuit construite de ANL în regim de închiriere din recuperări; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  21.    Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații de locuit din fondul locativ de stat în regim de închiriere din recuperări; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  22.    Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza de documentație de avizare a lucrărilor de intervenție aferente obiectivului de investiții „Lucrări de intervenții și modernizare bd. Mamaia, pe sectorul cuprins între str. I.G. Duca și str. Mircea cel Bătrân, municipiul Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  23.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil hotel-apartament, Stațiunea Mamaia, zona Pinguin, investitor SC Real Estate Investment SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  24.   Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil locuire colectivă, str. Lucian Blaga nr. 15, investitor SC VDT Construct Impex SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  25.    Proiect de hotărâre privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  26.    Proiect de hotărâre pentru completarea și actualizarea HCL nr. 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  27.    Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  28.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 141/2014 privind darea în administrarea Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a imobilului situat in str. Bravilor nr. 1; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  29.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 118/2019 privind trecerea unor imobile situate în municipiul Constanța din domeniul privat în domeniul public al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  30.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 500/2001 privind trecerea în administrarea RAEDPP Constanța a terenului în suprafață de 45,07 mp situat în Constanța zona Tomis III, în apropierea PT nr. 117 și PT nr. 171; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  31.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 116/2005 privind modificarea HCL nr. 220/2002 privind modificarea HCL nr. 493/2001 și aprobarea PUD – „Extindere și supraetajare spațiu comercial existent” pe terenul situat în Constanța, zona Piața Tomis III; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  32.    Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosință gratuită acordat Arhiepiscopei Tomisului asupra terenului în suprafață de 1870 mp situat în municipiul Constanța, str. Lt. Petre Mănoiu colț cu str. Munții Tatra; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  33.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 414/2001 privind atribuirea în folosință gratuită, pe perioada existenței construcției, Arhiepiscopiei Tomisului a terenului în suprafata de 1500,00 mp situat în Constanta, zona Tomis III, aleea Voinicului în vederea edificării unui lăcaș de cult; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  34.    Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de folosință gratuită, pe perioada existenței construcției, asupra terenului în suprafață de 300 mp situat în municipiul Constanța - bd. Mamaia intersecție cu bd. Aurel Vlaicu, Arhiepiscopiei Tomisului, în vederea construirii Capelei „Buna vestire” și „Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca”; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  35.    Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 2136 mp situat în municipiul Constanţa - str. Dionisie cel Mic nr. 50A, Arhiepiscopiei Tomisului; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  36.    Proiect de hotărâre privind preluarea în administrarea Consiliului local al municipiului Constanța din administrarea RADET Constanța a imobilului situat în str. Nicolae Bălcescu nr. 14; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  37.    Proiect de hotărâre privind aprobarea propunerii de schimbare a destinației a unor imobile situate în municipiul Constanța, str. Industrială nr. 7; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  38.    Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea imobilului situat în municipiul Constanța str. Primăverii nr. 2, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în domeniul public al municipiului Constanța și administrarea Consiliului local al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  39.    Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil aflat în domeniul public al municipiul Constanța, str. Industrială nr. 7, în vederea înscrierii în Cartea funciară; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  40.    Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 335/2011 privind transmiterea unor imobile aparținând domeniului public al municipiului Constanța din administrarea RAEDPP Constanța în administrarea unităților de învătământ preuniversitar de stat; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  41.    Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 71873/05.04.2019 ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Valului nr. 5B, în suprafață de 29 mp, în vederea vânzării directe către Nistorescu Iulian Ion; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  42.    Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunități vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, intersecția bd. Tomis cu str. Suceava, aferent activului „stație de alimentare cu combustibili auto”, în suprafață de 1700 mp, către SC Omv Petrom Marketing SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  43.    Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Soveja nr. 44, aferent activului „stație de alimentare cu combustibili auto”, în suprafață de 2288 mp, către SC Omv Petrom Marketing SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  44.    Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, bd. Aurel Vlaicu intersecție cu str. Cumpenei, aferent activului „stație de alimentare cu combustibili auto”, în suprafață de 4716 mp, către SC Omv Petrom Marketing SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  45.    Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, bd. I.C. Brătianu nr. 50 C, aferent activului „stație de alimentare cu combustibili auto”, în suprafață de 1745 mp, către SC Mol Romania Petroleum Products SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  46.    Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Bogdan Vasile nr. 121, în suprafață de 41 mp, către Constantin Ioan; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  47.   Proiect de hotărâre privind revocarea HCL nr. 115/2019 privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 1, în suprafață de 384 mp, către SC Doris Trading SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  48.  
  49.   Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 1, în suprafață de 384 mp, către SC Doris Trading SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  50.    Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Pescarilor nr. 69B, în suprafață de 1718 mp, către SC Solid House SRL; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  51.   Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație publică a cuvetei Lacului Siutghiol și a luciului de apă aferent pentru desfășurarea de activități de agrement, divertisment, culturale și sportive; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  52.    Proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 2 la HCL nr. 201/2016 privind constituirea Comisiilor permanente de specialitate ale Consiliului local al municipiului Constanţa; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  53.    Proiect de hotărâre privind completarea anexei nr. 1 la HCL nr. 313/2018 cu un administrator provizoriu în Consiliul de administrație al SC Ecosal SRL Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  54.    Proiect de hotărâre privind completarea anexei nr. 1 la HCL nr. 37/2019 cu un administrator provizoriu în Consiliul de administrație al RAEDPP Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  55.    Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  56.    Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Constanța” domnului Mereuță Alexandru. iniţiator: consilier local George-Andrei Popescu

Ti-a placut articolul?

Comentarii