Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cererea DNA în cazul deputatului Bejinariu - mâine, în plenul Camerei

ro

04 Dec, 2016 15:26 1627 Marime text

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul "Microsoft 2", urmează să fie dezbătută și votată mâine de plenul Camerei Deputaților.
Este pentru a doua oară când solicitarea DNA se află pe ordinea de zi a Camerei, săptămâna trecută ședința de plen fiind suspendată din lipsa cvorumului.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul lui Eugen Bejinariu, fiind înregistrate 11 voturi "pentru", cinci "împotrivă", două abțineri și patru voturi anulate.
Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 — 2004, în legătură cu săvârșirea, pe vremea în care a deținut funcția ministerială, a infracțiunii de abuz în serviciu, în forma continuată, în dosarul "Microsoft 2".
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii