Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:42 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Militar Judeţean Tulcea, 50 de ani de la înființare

ro

16 Feb, 2018 17:19 2078 Marime text
În cadru festiv, vineri, 16 februarie, reprezentanții Garnizoanei Tulcea au marcat 50 de ani de la înființarea Centrului Militar Județean Tulcea, cu o zi în avans.  

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a primit din partea reprezentanților Centrului Militar Județean o diplomă de onoare și o plachetă omagială, drept recunoștință pentru sprijinul acordat acestei instituții.

„Transmit sincere felicitări conducerii Garnizoanei Tulcea, dar și întregului colectiv pentru modul în care  își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, pentru profesionalismul de care au dat dovadă de fiecare dată și pentru implicarea într-o serie de manifestări esențiale pentru a marca momentele – cheie ale istoriei neamului nostru”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani.


Se împlinesc 50 de ani de când, prin ordinul ministrului Forţelor Armate nr. M 10 din 17.02.1968, a fost înfiinţat Centrul Militar Judeţean Tulcea, cu sediul în strada Victoriei, nr. 45 din oraşul Tulcea.

În toţi aceşti ani de existenţă, centrul militar a desfăşurat o activitate susţinută pentru îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor încredinţate, reuşind să pună în valoare sistemul de mobilizare prin corelarea încorporării recruţilor cu nevoile de completare a marilor unităţi şi unităţilor din judeţul Tulcea, în vederea îndeplinirii de către acestea a misiunilor specifice.

Centrul Militar Judeţean Tulcea este structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale care face legătura cu societatea civilă şi care este destinată îndeplinirii unor misiuni dintre cele mai complexe, de la promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor, până la generarea şi regenerarea structurilor din compunerea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale din judeţul Tulcea.

Cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de existenţă Centrul Militar Județean Tulcea mulțumește autorităţilor publice locale, structurilor cu atribuţii în domeniul apărării naţionale din judeţul Tulcea şi celorlalte instituţii colaboratoare, precum şi tuturor cetăţenilor tulceni care se adresează Centrului Militar Judeţean Tulcea în diverse probleme, pentru modul de colaborare, sprijinul şi înţelegerea acordată.

Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii