Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce trebuie să știe pescarii sportivi despre pescuitul în Delta Dunării. O nouă condiție a fost impusă. Este pentru prima dată în istoria Rezervaţiei

ro

16 Mar, 2018 14:34 2861 Marime text
Toţi pescarii sportivi care ajung, începând de vineri, în Delta Dunării pentru a prinde ştiucă sunt obligaţi, pentru prima dată în istoria Rezervaţiei, să redea mediului natural exemplarele capturate, după ce anul trecut pescarii comerciali au depăşit cu peste 47,6 tone cota alocată de autorităţi, informează Agerpres.ro. 
 
Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu, a declarat pentru AGERPRES că pescarii sportivi care ajung în Deltă pentru ştiucă sunt verificaţi de entităţile cu abilităţi de control din cadrul Administraţiei RBDD.
 

"Îi vom controla pe pescarii sportivi ca şi anul trecut, atunci când am făcut oarece ordine în zonele cu presiune mare, Roşu, Isac, Uzlina, Chiril, Fortuna şi Şontea. Am dat grămezi de amenzi şi am confiscat lansete şi alte bunuri ale unor pescari recreativi care veneau în Deltă doar pentru ştiucă. Targetul nostru şi al Comisariatului de control integrat este pescuitul recreativ la ştiucă şi pescuitul la scrumbie", a afirmat guvernatorul Muşetescu.

 
Pescuitul recreativ sportiv tip "Catch&release" la ştiucă, prevăzut de ordinul comun al ministrului Agriculturii şi al ministrului Mediului privind prohibiţia pescuitului în acest an, se va încheia la începutul lunii viitoare, atunci când începe prohibiţia generală a pescuitului în România.
 
După încheierea prohibiţiei, exemplarele de ştiucă din Deltă vor putea fi capturate în acelaşi sistem, măsura urmând să expire la intrarea în vigoare a ordinului de prohibiţie a pescuitului în România din anul 2019.
 

"Ştiuca nu mai are timp să crească în condiţiile actualei presiuni din partea pescarilor fie ei sportivi sau comerciali. Chiar şi atunci când există o populaţie de ştiucă într-un ghiol şi prinzi 30 de ştiuci într-o zi, toate subdimensionate, eşti tentat să încalci legea şi să le păstrezi. Este demonstrat că ştiuca s-a adaptat la aceste condiţii în care orizontul ei de viaţă este mai mic de doi ani şi atinge maturitatea sexuală mult mai repede decât ştiu ihtiologii că ar trebui să o facă", a explicat guvernatorul RBDD.

 
Ştiuca, una dintre speciile care atrage pescarii sportivi în Delta Dunării, este apreciată pentru carne şi icre, producţia din această specie de interes economic atingând un nivel record de 2.666 de tone în anul 1965, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Delta Dunării.
 
Anul trecut, pescarii din Deltă au capturat 185.686 kilograme de ştiucă, în condiţiile în care cota repartizată a fost de 138.022 kilograme, conform datelor Administraţiei RBDD. Cota a fost depăşită în zonele Şontea-Fortuna, Razim-Sinoe, Gorgova-Uzlina, Roşu-Puiu şi Somova-Parcheş.
 
Normele Administraţiei RBDD nu prevăd sancţionarea asociaţiilor de pescari care declară că au capturat peste cota alocată de autorităţi, iar de-a lungul timpului pescarii din Deltă au anunţat că au mai depăşit cotele alocate la unele specii.
 
Anual, pe baza sondajelor şi a studiilor efectuate în Deltă de specialişti, se stabilesc cantităţile maxime care pot fi pescuite în perimetrul RBDD, pe zone şi pe specii. Propunerile specialiştilor sunt adoptate de autorităţile centrale, iar cotele aprobate prin decizii la nivel naţional se împart de către Administraţia RBDD asociaţiilor de pescari. Aceste cote reprezintă efortul maxim de pescuit care poate fi efectuat în diferite perimetre astfel încât să se asigure o exploatare durabilă, iar resursa piscicolă să nu fie pusă în pericol.

Sursa: Agerpres.ro. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii