FOTO Aproape 600 kg de pește, zeci de plase și 145 de păsări sălbatice, descoperite în urma unei acțiuni împotriva braconajului în Tulcea
FOTO: Aproape 600 kg de pește, zeci de plase și 145 de păsări sălbatice, descoperite în urma unei acțiuni
12 Feb, 2026 15:06
ZIUA de Constanta
124
Marime text
124
Marime text

La data de 8 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tulcea cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și a polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, pe raza localității Iazurile, comuna Valea Nucarilor, fiind identificate cantități semnificative de pește din diferite specii, precum și unelte de pescuit de tip plasă.
În urma verificărilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 276 de kg de pește, precum și 19 plase de pescuit și atelajul utilizat, bunurile fiind indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, conform IPJ Tulcea.
Totodată, la data de 11.02.2026, polițiștii au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Tulcea, la domiciliile a 3 barbati din localitatea Iazurile.
În urma activităților desfășurate, au fost depistate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 296 kg de pește din diferite specii, 27 de plase de pescuit tip monofilament, în lungime totală de aproximativ 2.700 de metri, 12 setci tradiționale din ață, în lungime totală de aproximativ 1.200 de metri,
3 dispozitive GPS utilizate pentru marcarea poziționării pe apă a uneltelor de pescuit și 145 de păsări din specie sălbatică decedate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuitul prin orice mijloace al reproducătorilor în perioada de prohibiție, deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de tip plasă, vânătoare practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare, vânătoarea în Rezervația Biosferei Delta Dunării fără respectarea condițiilor legale, vânarea păsărilor cu mijloace neautorizate și vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Citește și:
Știri Constanța: Femeie de 40 de ani, dată dispărută. Ați văzut-o?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


