Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun autorităţile despre salvarea turiştilor germani, în apropiere de Mamaia

ro

03 Jul, 2014 09:45 2120 Marime text
Aseară, la ora 19.05, la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a fost primit un apel care anunţa că în apropiere de staţiunea Mamaia se află o navă care are nevoie de ajutor. Şalupa SAR Topaz s-a deplasat la locul indicat, în dreptul complexului Nord, acolo unde au găsit un iahtul „Teresa“, sub pavilion german. La bordul navei de aflau doi cetăţeni germani care au declarat că din cauza unei defecţiuni la motor nu se mai pot deplasa şi erau astfel blocaţi în apele Mării Negre, potrivit directorului general ARVROM, Manole Daniel. Nava a fost trasă la chei, în Portul Tomis. Cei doi turişti au mai avut un mic incident la sosirea în port: din cauza unei greşeli la acostare, nava s-a lovit de chei, însă nu au fost decât puţin „zguduiţi“. Acum, cetăţenii nemţi mai trebuie să achite câteva sute de euro, reprezentând costul serviciului de remorcaj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii