Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:45 19 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE. Ce meci! Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului Australian Open

ro

24 Jan, 2018 08:21 629 Marime text
Simona Halep, locul 1 WTA,  s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Australian Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, în 72 de minute, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6. 

UPDATE:

Simona Halep se va duela în semifinală cu Angelique Kerber (Germania, 16 WTA), care a trecut în sferturi de Madison Keys (SUA, 20 WTA), scor 6-1, 6-2.

Partida se joacă joi, în jurul orei 7.00, ora României, fiind transmisă în direct de Eurosport.

Înaintea acestei confruntări se va disputa cealaltă semifinală, Elise Mertens (Belgia, 37 WTA) - Caroline Wozniacki (Danemarca, 2 WTA).

Sunt fericită că am ajuns în semifinale la Australian Open. Nu am avut cel mai bun start de meci, dar am  reuşit să revin în joc. Am deschis terenul, am servit bine, iar totul a mers potrivit planului. Mi-am perfecţionat returul. Am putut să o trimit pe Pliskova în spatele terenului. Îi mulţumesc antrenorului Darren Cahill. Mă ajută să fiu relaxată în timpul partidelor, iar pe teren intru mereu fericită. Angelique Kerber are o deplasare bună, pune multe mingi în teren. Va trebui să domin ostilităţile, a declarat Simona Halep.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii