Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

ro

11 Jun, 2019 14:40 2188 Marime text
Instanţa supremă va relua în 17 septembrie judecarea apelurilor din dosarul de corupţie în care Darius Vâlcov, fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi va stabili până atunci dacă admite o serie de probe cerute de avocaţi, precum audierea lui Vasile Blaga, informează Agerpres.ro

La termenul de marţi al procesului, procurorul DNA a cerut instanţei să solicite Direcţiei toate înregistrările făcute de procurorul de anchetă în timpul audierilor din acest dosar, tocmai pentru a demonta susţinerile avocatului lui Darius Vâlcov, potrivit cărora clientul său ar fi încercat să facă o înţelegere cu procurorii, care până la urmă nu ar mai fi avut loc.

Avocaţii celor din dosar au cerut, pe rând, fie rejudecare completă a cazului, respectiv anularea primei decizii de condamnare, fie administrarea mai multor probe pe parcursul judecării apelurilor.

Astfel, avocaţii au solicitat fie documente probante din alte dosare penale sau civile, audierea unor noi martori, printre care şi Vasile Blaga, încuviinţarea efectuării unor expertize financiare, precum şi relaţii de la DNA şi SRI pentru punerea la dispoziţie a unor rapoarte posibil secrete.

Avocatul lui Darius Vâlcov a cerut audierea lui Vasile Blaga pentru ca acesta să confirme susţineri ale lui Vâlcov potrivit cărora denunţătorul din dosar, omul de afaceri Theodor Berna, ar fi venit la el prin intermediul lui Blaga, şi nu prin alte persoane.

Despre relevanţa acestor susţineri în raport cu faptele de corupţie cercetate în dosar, avocatul nu a oferit lămuriri şi a arătat că el nu cunoaşte detalii despre un denunţ al clientului său privind situaţia cu Blaga invocată, care ar fi fost clasat de către anchetatorii DNA pentru că nu s-ar fi confirmat.

În sala de judecată, procurorul DNA a combătut proba cu martorul Blaga, explicând că referirile lui Darius Vâlcov nu s-au concretizat în cadrul unui dosar penal.

Agerpres.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii