Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buna Vestire sau Blagoveştenia. Interesantul istoric al praznicului

ro

25 Mar, 2014 08:44 2319 Marime text
Buna Vestire sau Blagoveştenia este praznicul rânduit pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din Sfânta Evanghelie după Luca aflăm că îngerul i-a spus Fecioarei Maria: „Iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus“. Iar la întrebarea Mariei: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“, îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema“. Atunci, Maica Domnului a primit spunând: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!“ Biserica cinsteşte acest praznic în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului.

Sărbătoare dedicată Maicii Domnului cu ţinere din secolul al IV-lea

Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum este numită în popor pe filieră slavonă, este unul din cele mai vechi praznice dedicate Maicii Domnului, fiind de timpuriu confirmat în vechi documente. Astfel, se cunoaşte faptul că în sec. IV-V s-a zidit o biserică la Nazaret pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit vestea arhanghelului despre naşterea dumnezeiescului Prunc. Data sărbătorii a variat la început. În vechime ea a fost prăznuită la 5 ianuarie sau, local, mai ales în Apusul Europei, la 18 decembrie. În Răsărit, data serbării s-a generalizat la 25 martie, odată cu stabilirea datei de 25 decembrie pentru praznicul Naşterii Domnului. În Apus, acest lucru se întâmplă abia în secolul al XI-lea. Aşadar, Buna Vestire este aşezată exact cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului, întrucât acum S-a zămislit Pruncul dumnezeiesc în pântecele Fecioarei. De aceea, în Apus praznicul se numeşte Sărbătoarea Zămislirii Domnului (Festum Conceptionis Christi). Acest lucru confirmă faptul că la început sărbătorile Maicii Domnului erau, în forma lor primară, praznice ale Mântuitorului. Dintre omiliile celebre la acest praznic, precum şi dintre comentariile la textul din Luca 1, 26-55, amintim: omilia patriarhului Proclu al Constantinopolului (sec. V), omilia episcopului Vasile al Seleuciei, tâlcuirile Sfântului Maxim Mărturisitorul la acest praznic cuprinse în Viaţa Maicii Domnului (lucrare păstrată doar în limba georgiană), omilia Sfântului Grigorie Palama, comentariile Sfântului Teofilact al Bulgariei la textul lucanic, tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la cântarea Maicii Domnului.
susa: lumina.ro
bunavestire blagovestenia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii