Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:54 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bîlbă a vrut să plece de la conducerea Complexului Muzeal Constanţa, CJC a spus NU

ro

20 Jul, 2016 17:04 2047 Marime text
Dr. Adrian Bîlbă nu renunță la funcția de manager al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța!

"Eu sunt acolo pentru un contract de management care încetează prin acordul părţilor. Eu am cerut să trec pe o funcţie ştiinţifică, dar Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), partea coordonatoare a acestui contract, a spus să mai rămân pentru că mai sunt multe lucrări de făcut, precum mutarea delfinilor etc. Aşadar, până nu acceptă şi partea coordonatoare, nu pot pleca", a declarat, în urmă cu doar câteva minute, dr. Adrian Bîlbă pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.

Adrian Bîlbă a fost contactat şi ieri de către redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa. În urma tuturor zvonurilor apărute peîn spaţiul public, acesta ne-a declarat, că nu şi-a dat demisia, ci a solicitat, în scris, în cursul zilei de ieri, încetarea contractului de managament cu acordul ambelor părţi. De asemenea, a precizat că, în urmă cu o săptămână, a prezentant conducerii CJC un amplu material, prin care a explicat activitatea sa ştiinţifică, precum şi dorinţa de a urma o carieră ştiinţifică.
 

Citeşte şi:  Bîlbă dă conducerea Complexului Muzeal Constanţa pentru o carieră ştiinţifică


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii