Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:11 15 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autostrada Constanţa-Cernavodă a costat cu 38 de milioane de euro mai puţin decât s-a împrumutat statul la BEI! (document)

ro

16 Sep, 2014 13:12 1259 Marime text
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anulat, în primăvară, 38.000.000 de milioane de euro din împrumutul acordat statului român pentru construirea tronsonului de autostradă Constanţa-Cernavodă, bani reprezentând sumă netrasă din creditul prevăzut în contractul de finanţare.
 
Conform unui document apărut în Monitorul Oficial de astăzi, decizia a fost luată ca urmare a reevaluării făcute de BEI, în consultare cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
 
De altfel, tot în Monitorul Oficial de astăzi a fost publicată şi Hotărârea de Guvern emisă pe 4 septembrie 2014 şi care aprobă amendamentul convenit, prin schimbul de scrisori între BEI şi Guvernul României, la Contractul de finanţare al bucăţii din A2 Constanţa-Cernavodă.
 
Interesant este faptul că, dacă ne amintim, lucrările la respectivul tronson au întârziat de mai multe ori şi nepremis de mult, după ce statul a reziliat contractul cu unul din antreprenori, pe motiv că a întârziat lucrările. Ulterior, acestea au fost reluate de un alt constructor, care pe timpul lucrărilor a ameninţat de mai multe ori cu sistarea acestora, pentru că statul întârzia plăţile din ... lipsă de fonduri! 

Ti-a placut articolul?

Comentarii