Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:00 21 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au vrut să mituiască ajutorul unui şef de post din Constanţa Tată şi fiu, duşi în arest

ro

10 Jul, 2014 17:42 731 Marime text
Astăzi, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au prins în flagrant două persoane – tată şi fiu, în timp ce ofereau unui poliţist suma de 500 lei din suma totală de 1.500 lei promisă pentru a propune o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Potrivit anchetatorilor, săptămâna trecută, în timpul unei altercaţii în trafic, cedle două persoane, din oraşul Medgidia, judeţul Constanţa, au spart parbrizul unui autoturism. Posesorul autoturismului a formulat plângere împotriva celor doi, în prezent aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Cei doi au fost audiaţi marşi, motiv pentru care au promis unui agent de poliţie, ajutor de şef de post o sumă de bani pe care urmau să o remită la următoarea audiere, pentru a propune o soluţie favorabilă în dosarul în care erau cercetaţi. Agentul de poliţei a formulat denunţ în aceeaşi zi cu privire la faptul că cele două persoane insistă să îi ofere o sumă de bani. Ca urmare, ofiţerii DGA – SJA Constanţa au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Ieri, tânărul s-a prezentat la postul de poliţie, iar pe timpul audierii, i-a promis poliţistului suma de 500 lei, cu precizarea că îi va lăsa banii într-un plic vânzătorului unui fast-food situat în apropierea unităţii de poliţie, pentru a-i fi remişi. Cei doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant de ofiţerii de poliţie judiciară ai SJA Constanţa în timp ce lăsau plicul cu bani angajaţilor din fast-food. Faţă de persoanele în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. În prezent, cei doi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Ti-a placut articolul?

Comentarii