Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:21 26 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopia Tomisului pregătește pentru Bobotează 150.000 de sticle cu apă sfințită (galerie foto)

ro

03 Jan, 2018 16:09 1071 Marime text
Arhiepiscopia Tomisului pregătește pentru Bobotează 150.000 de sticle cu apă sfințită, care vor fi împărțite constănțenilor, a precizat astăzi în cadrul unei declaraţii de presă, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
De Bobotează, pe 6 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală va avea loc Sfânta Liturghie în cinstea Botezului Domnului, oficiată de către ierarhul Tomisului, iar apoi clerul și credincioșii vor porni într-o amplă procesiune spre Portul Tomis, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apelor. Conform tradiției, Înaltpreasfințitul Teodosie va arunca în apa mării trei cruci, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, cruci ce vor fi recuperate de tinerii curajoși. Tot în cadrul slujbei de la Malul Mării, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți apa din butoaiele de lemn aflate în care trase de boi și măgari. Aceste care vor pleca apoi în procesiune pe străzile orașului, pentru a împărți Agheasma Mare celor ca nu vor reuși să participe la slujba din Portul Tomis, a declarat preot Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
La slujba de Boboteaza sunt așteptați să participe peste 10.000 de credincioși, mai ales că meteorologii au prognozat o vreme deosebit de frumoasă. Vă reamintim, anul trecut, ceremonialul de Bobotează a fost anulat, din cauza temperaturilor vecine cu îngheţul.
În imaginile puse la dispoziţie de biroul de presă al Arhiepiscopiei au fost suprinşi voluntarii care ajută la etichetarea şi îmbutelierea apei sfinţite. Anul acesta, procesul de îmbuteliere se va desfăşura într-o singură tranşă, a mai spus Tănăsescu.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii