APIA: Avansul plătit fermierilor în această toamnă, aproape 873 de milioane de euro
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:13 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APIA Avansul plătit fermierilor în această toamnă, aproape 873 de milioane de euro

ro

07 Dec, 2016 18:37 627 Marime text
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat procesarea și autorizarea plății finale pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016, finalizând, totodată, plata avansului aferent acestui an, în sumă totală de aproape 873 de milioane de euro, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al APIA, regulamentele europene prevăd ca plățile să se facă în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe la 1 decembrie și se încheie la data de 30 iunie a anului calendaristic următor.

Astfel, în ceea ce privește plățile finale, până în prezent sunt în curs de autorizare la plată 109.161 fermieri, cu o suma totală de 14,5 milioane de euro.

De asemenea, APIA a anunțat că a finalizat plata avansului aferent Campaniei 2016, în perioada 16 octombrie — 30 noiembrie 2016, fiind autorizată la plată suma totală de 872,89 milioane de euro, pentru un număr de 754.421 fermieri, din care 716,7 milioane de euro din FEGA și 156,18 milioane de euro din FEADR plus BN1 (cofinanțare de la bugetul național).

Cuantumurile schemelor de plată aferente Campaniei 2016 sunt: schema de plată unică pe suprafață (SAPS) de 96,8 euro/hectar, pentru schema de plată redistributivă, respectiv nivelul 1 — 5 euro/hectar și nivel 2 — 48,85 euro/ha, pentru schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) — 57,37 euro/hectar, iar pentru schema de plată pentru tinerii fermieri — 22,87 euro/ha.

De asemenea, pentru Măsura 214 — Plăți pentru agromediu — PNDR 2007-2013 sunt 12 plăți în valoare totală de 2.586 de euro/hectar, însă nu toți fermierii sunt eligibili pentru toate plățile, la care se mai adaugă 128 de euro pe hectar pe Măsura 10 Agromediu și climă — PNDR 2014-2020: Pachetul 4 — culturi verzi și 250 de euro pe hectar pentru Pachetul 7 — terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis).

Potrivit APIA, pentru Măsura 13 — Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice — PNDR 2014-2020: pe M13.1 — plată compensatorie în zona montană se plătește 86 de euro pe hectar, pentru M13.2 — plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative — 54 de euro pe hectar, iar pentru M13.3 — plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specifice încă 70 de euro/ha.

Plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 30 septembrie 2016, iar plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) la cursul de schimb de 4,5240 lei pentru un euro, stabilit de BCE în 31 decembrie 2015.


Sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii