Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 25 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sprijin pentru crescătorii de porcine și bovine. Cererile pentru ajutoarele de stat pot fi depuse din 1 septembrie

ro

25 Aug, 2026 12:47 173 Marime text




Foto cu rol ilustrativCrescătorii de porcine și bovine vor putea depune, începând cu 1 septembrie 2026, cererile pentru schemele de ajutor de stat destinate susținerii celor două sectoare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pregătește implementarea măsurilor de sprijin, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

În acest scop, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și specialiștii MADR.

Pentru crescătorii de porcine, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 11.540.120 de euro.



Ce spune MADR


 Sprijin pentru crescătorii de suine și bovine: Cererile pot fi depuse începând cu 1 septembrie!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pregătește cu prioritate implementarea schemelor de ajutor de stat destinate susținerii activității crescătorilor din sectoarele suin și bovin în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

În urma promulgării legilor de sprijin pentru cele doua sectoare, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, a avut o ședință de lucru cu conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și specialiștii MADR pentru stabilirea măsurilor administrative și tehnice necesare.

Detalii despre schemele de ajutor de stat:


 Sectorul suin

 Valoarea totală a schemei: 11.540.120 euro
Cuantumul ajutorului:
  •  11,9 euro/loc de cazare pentru porcul gras
  •  13,7 euro/loc de cazare pentru animalele de reproducție (scroafe și scrofițe)
Sectorul bovin

 Valoarea totală maximă a schemei: 54,4 milioane euro

 Cuantumul ajutorului: 68 euro/cap de bovină sau bubalină

 Depunerea cererilor se va realiza începând cu 1 septembrie 2026, la centrele județene și locale ale APIA.

APIA va finaliza și publica Ghidul în cursul acestei săptămâni. Acesta va conține procedura de depunere și documentele necesare, iar personalul centrelor județene APIA va oferi sprijin solicitanților.

MADR pregătește Hotărârile de Guvern pentru suplimentarea bugetului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului cu sumele aferente celor două scheme.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii