Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune a Poliţiei Române, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

ro

29 Sep, 2018 09:53 1475 Marime text
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei de la transporturi din București și 15 județe au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în special în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Într-o singură zi, au fost depistați 222 de conducători auto care au încălcat regulile de trecere la nivel cu calea ferată.
 
La data de 27 septembrie a.c., Direcţia Rutieră și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au coordonat o acțiune pentru siguranța traficului rutier, în special în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
 
Peste 200 de polițiști din 15 județe și din municipiul București au fost în dispozitiv, în aceste zone, constatând, pe parcursul acțiunii, 5 infracţiunila regimul circulaţiei.

De asemenea, au aplicat 1.027 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 222 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 780 pentru alte abateri prevăzute de legislația rutieră).
 
Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 64 de permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute 35 de certificate de înmatriculare.
 
Din totalul permiselor de conducere, 22 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 12 pentru efectuarea manevrei de depășire pe trecerile la nivel cu calea ferată şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea şi 10 pentru alte abateri.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii