Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:13 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav pe DN2. Patru mașini implicate. Opt persoane, printre care trei copii au fost rănite

ro

12 Aug, 2018 19:35 1206 Marime text
Opt persoane - trei copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, şi cinci adulţi - au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate duminică după-amiază patru autovehicule pe DN 2, pe raza localităţii buzoiene Cioranca, informează Agerpres.ro. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu, opt persoane au fost rănite şi transportate la Spitalul de Urgenţă din Buzău.
 
Purtătorul de cuvânt a mai declarat că, din primele informaţii, accidentul s-a produs pe fondul unei pătrunderi pe sensul opus de mers.
 

"Din primele verificări efectuate a reieşit că o şoferiţă de 47 ani din Ialomiţa, care conducea un auto pe DN 2 pe direcţia Buzău-Bucureşti, în localitatea Cioranca a efectuat manevra de depăşire şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroşat alte două autoturisme care circulau dinspre Bucureşti. În urma impactului, cele două vehicule au fost proiectate pe sensul Buzău-Bucureşti şi au fost colizionate de un alt auto care circula regulamentar", a mai declarat agentul şef Mihai Drăghiciu.  

Sursa:Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii