Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav în județul Neamț. Două persoane încarcerate. Șapte răniți, transportați la spital

ro

01 Jul, 2018 21:28 1224 Marime text
Şapte persoane au ajuns duminică la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut în oraşul Târgu-Neamţ, scrie Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, accidentul s-a produs duminică după-amiază în zona stadionului din Târgu Neamţ, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a intrat într-un alt autoturism care era staţionat pe marginea drumului.

În primul autoturism, în afara şoferului de 19 ani, se mai aflau două tinere de 19, respectiv 16 ani.

În autoturismul staţionat erau trei adulţi și un copil.

Toate victimele sunt din localitatea Răuceşti şi au fost transportate cu mai multe ambulanţe la spital.

Două dintre acestea au rămas încarcerate şi au fost scoase de pompieri.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările producerii accidentului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii