Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:56 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeţi că, luna viitoare, Simona Halep va câştiga turneul de la Wimbledon?

ro

18 Jun, 2018 00:00 960 Marime text
Marea campioană Simona Halep şi-a împlinit încă un vis, impunându-se în premieră, în urmă cu nouă zile, într-un turneu de Grand Slam, la Roland Garros. Liderul clasamentului mondial a scăpat de presiunea câştigării unei asemenea întreceri şi a declarat că nu vrea să se oprească aici, urmărind să-şi adauge în palmares alte trofee de Mare Şlem.
 
Primul prilej i se oferă sportivei din Constanţa luna viitoare, în Anglia, la Wimbledon, turneu care se va derula între 2 şi 15 iulie. Simona Halep este cap de serie numărul 1 la Londra, încercând să-şi depăşească cea mai bună performanţă în competiţie (semifinală în 2014) şi să triumfe şi aici. Campioana de anul trecut este spaniola Garbine Muguruza, iar în ediţiile din 2017 şi 2016 Simona Halep s-a oprit în sferturi.
 
Pe de altă parte, deşi este lider detaşat în ierarhia WTA şi conduce şi în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep nu este cotată cu prima şansă la Wimbledon şi la casele de pariuri, care o văd abia pe locul cinci în topul favoritelor. Argumentul? Trecerea la suprafaţa cu iarbă (pe care se va juca la Wimbledon) de la zgura pariziană nu ar fi în avantajul Simonei.
 
În acest context, lansăm un sondaj de opinie şi vă invităm să participaţi la o dezbatere privind evoluţia Simonei la ediţia 2018 a întrecerii de la Londra, dar şi să răspundeţi la întrebarea:


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii