Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeţi că ar trebui verificată firma care se ocupă de ecarisaj în Constanţa, după cazul căţelului Bursuc?

ro

09 Jun, 2015 00:00 5899 Marime text
Au trecut aproape două săptămâni de când Bursuc, „o jumătate“ de căţel maidanez, crescut şi îngrijit de Liviu, şi el un om al străzii, a fost luat de lângă cel care îi alina rănile, pentru a fi eutanasiat. Căţelul, căruia îi mai rămăseseră doar două picioare funcţionale, era singurul companion al omului, cei doi avându-se doar unul pe celălalt. Cazul său a stârnit controverse şi a emoţionat o lume întreagă, existând chiar şi o petiţie online - „Punishment for the ones who killed the dog with a walking trolley! / Să fie pedepsiţi cei care au ucis câinele în cărucior!“, semnată până acum de aproape 6.000 de persoane din toate colţurile lumii.
 
Săptămâna trecută, mai multe persoane s-au prezentat în faţa sediului unde funcţionează Clinica Veterinară a Animalelor fără stăpân, pentru a protesta faţă de ceea ce ei consideră că a fost o cruzime faţă de un biet animal, şi-aşa „înjumătăţit“ de soartă şi rămas fără vlagă în picioarele din spate. Mai multe persoane au spus atunci că li s-au luat animalele pe care le ţineau în curte atunci când s-a întâmplat ca acestea să iasă pe stradă. Cei mai mulţi au fost revoltaţi de faptul că Bursuc nu a fost ţinut în viaţă nici măcar cele 20 de zile, atât cât prevede legea, dându-i posibilitatea de a fi adoptat, întrucât, spun ei, deşi era paraplegic, căţelul nu ar fi fost atât de grav bolnav precum a scris medicul veterinar în fişa de observaţie întocmită doar în baza unui examen clinic.
 
Reacţiile iubitorilor de animale faţă de cazul eutanasierii lui Bursuc nu au încetat să apară constant în ultimele două săptămâni, pagini de Facebook, inclusiv cea a Primăriei Constanţa, fiind „incendiate“ de comentarii referitoare la acest subiect. Coordonatorul M10 Constanţa, Mihai Petre, intenţionează chiar să solicite explicaţii oficiale de la autorităţile implicate în acest caz şi chiar să depună plângeri penale. Alţi iubitori de animale din Constanţa au cerut, la rândul lor, explicaţii privind eutanasierea rapidă a căţelului în cărucior.

În acest context, ZIUA de Constanţa lansează un sondaj de opinie, adresându-vă următoarea întrebare:



Sondajul s-a încheiat pe data de  19 Iunie 2015

Citeşte şi
De la Biobaza Constanţa
Totul despre firma implicată în drama căţelului Bursuc, ajunsă în presa internaţională

 
Anchete după eutanasierea căţelului Bursuc Decebal Făgădău - „Dacă aşa tratăm câinii, aşa ne vom comporta şi noi cu ei“ (documente+galerie foto)

Drama căţelului Bursuc a emoţionat o lume întreagă Reacţii fără frontiere faţă de eutanasierea căţelului în căruţ îngrijit de un om al străzii (galerie foto)

Mihai Petre, despre câinele în căruț „Bursuc nu reprezintă problema animalelor fără stăpân, ci este radiografia orașului și țării”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • denis 17 Jun, 2015 23:37 Contrôlez les fourrieres, surtout celle-là
  • Doina 11 Jun, 2015 15:12 Verificare si pedepsirea LEGALA! MAXIM de PEDEAPSA -EXEMPLAR !!!!!!- pentru TOTI cei raspunzatori de UCIDEREA lui Bursuc !!! ... Insusi faptul ca se face un astfel de sondaj, la o FOARTE CLARA SI CERTA INCALCARE A LEGII...soune MULTE despre cum "merg" treburile in Romania, care, IATA, NICI la acest aspect NU este ...EUROPEANA!
  • Nici asa 11 Jun, 2015 11:15 Orice trebuie verificat ca sa nu existe incalcari ale legii, dar de aici si pana la ajunge cu caini crescuti pe strada e cale lunga. Ridicarea si eutanasierea animalelor fara stapan sunt practici intalnite in toata Europa. Franta, Marea Britanie, Spania etc. sunt tari care nu tin animale pe doemniul public. Informati-va de pe net, sunt cifre publice.
  • Ramona Daneci 09 Jun, 2015 23:37 😡Firmele de Ecarisaj din Ro, trebuiesc desfiintate,nu doar controlate.Traiesc cel mai mare cosmar al vietii mele. Voi face plangere in Justitie, NU SE MAI POATE! Sunt in shoc.
  • livia pop 09 Jun, 2015 22:16 normal ca trebuie verificata si eutanasiat si imbecilu care a ordonat sa fie eutanasiat saracu catel.sunt toti intr-o oala nemernici macar sa moara si ei asa.
  • eva garleanu 09 Jun, 2015 20:33 legea 258/2013, abrogata, verificata legalitatea activitatii aspa, primarii, adaposturi de stat, firme de hingherit, totul pus sub lupa. Adoptarea unei legi si norme cu adevarat civilizata care sa tina cont de toti cetatenii.
  • gogu 09 Jun, 2015 19:00 N-o sa verifice nimeni nici o firma! Asti-as toti in o clica! Daca Fagadau vroia sa faca ceva, facea din prima! Nu mai credeti in minciuni! E prea banoasa afacerea ca sa o opreasca!
  • Nina 09 Jun, 2015 17:00 romanii au devenit rai ptr ca sistemele au nevoie de prosti/incompetenti. cei buni sunt prigoniti. necunoasterea genereaza rautatea
  • Nina 09 Jun, 2015 17:00 pe cand domnii parlamentari ,vor da legi adecvate in Romania ,atat ptr animale dar si ptr oameni?Programe de sterilizari in masa pe gratis sau cu reduceri (depinde de situatie),apoi data o lege a sterilizarii obligatorie ,o lege prin care se pot controla cainisele ,o lege prin care se pot controla adaposturile de stat si publice,construite adaposturi adecvate cu un personal calificat si educat ,infiintate scoli adecvate ptr cei care doresc sa lucreze in domeniu ,o lege impotriva celor care le abuza ,o lege prin care se pot controla Gradinile zoologice ,o lege ptrin care medicii veterinari se pot sactiona,datorita neglijentei ,o lege prin care cei care locuiesc la casa si au caini ,sa le asigure confortul necesar ,infiintata o adevarata politie a animalelor ,iar acei "hingheri 'sa aiva cel putin liceul ,cursuri speciale ptr a sti despre animale ,plus test de drog si de alcool ,si un test psihologic !" Toate testele acestea se cer in tarile civilizate ,plus ,cainii nu au ajuns pe strazi ,parasutati de extraterestri ...nimeni nu doreste caini pe strazi dar nici omorati,si o lege prin care sa se interzica cel putin 5 ani ,inmultirea lor ,o lege prin care ,hingherii sa fie obligati sa aiva cel putin liceul si cursuri special ptr a sti despre animale .....
  • Mica 09 Jun, 2015 15:02 Se rasuceste Gringo in mormânt cum sa faceți bani pe Suferința unor animalute nevinovate ! Nu pot sa cred !
  • Nicoleta 09 Jun, 2015 13:53 Ar trebui verificate,clar.Iar cei vinovați pentru moartea lui Bursuc să plătească cu închisoarea!!
  • Almira Bokor 09 Jun, 2015 12:56 Toate centrele din tara trebuiesc ferificate. La Constanta e foarte clar ca s-a facut abuz in serviciu, fapt care este pedepsit prin lege. Din pacate,pentru bietele animale, acest caz nu e singular iar masurile contra celor care gestioneaza aceste centru nu se iau. Justitia si Legea sunt pentru toti cetatenii acestei tari indiferent de pozitia sociala pe care o ocupa.
  • miha 09 Jun, 2015 11:56 Cred ca toate centrele din tara ar trebui controlate!