Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu va schimba nimic...“ Ce au răspuns cititorii la întrebarea „Credeţi că noul director al Spitalului Judeţean Constanţa va îmbunătăţi activitatea medicală?“

ro

07 Aug, 2017 00:00 2887 Marime text
Dr. Bogdan Obadă a susţinut concursul pentru ocuparea funcţiei de director medical, fiind declarat admis, cu media finală 9,15. Până acum, dr. Bogdan Obadă a ocupat postul de director medical interimar, fiind numit pe data de 13.03.2017.
 
Dr. Bogdan Obadă a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius“ în anul 2000 şi, în acelaşi an, s-a angajat ca medic stagiar la SCJU Constanţa. Din 2008 activează în cadrul Spitalului Cinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, cu excepţia unei perioade relativ scurte în care a fost medic specialist la două clinici din Germania. În prezent, este medic primar specialitatea Ortopedie-Traumatologie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa şi asistent universitar la Clinica Ortopedie-Traumatologie.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu întrebarea: „Credeţi că noul director al Spitalului Judeţean Constanţa, Bogdan Obadă, va îmbunătăţi activitatea medicală?“
 

Sondajul s-a încheiat pe data de 6 August 2017

La sondaj au participat 267 de persoane. Dintre acestea, 41% au răspuns pozitiv, iar 59%, negativ.
 
Mai mult, cititorii cotidianului ZIUA de Constanţa au ţinut să ne împărtăşească şi părerea lor privind activitatea directorului medical Bogdan Obadă.
 
„Este din domeniu, cunoaşte situația. Un om competent şi cu siguranță va aduce multe schimbări in bine. Eu, unul, am mare încredere în acest om“, spune Laurenţiu V. „Speranţa moare ultima! Fără ajutorul primarului şi al autorităţilor locale, slabe speranţe“, spune Mishu V. „Dacă este apropiat de PSD, nu se vor vedea rezultate bune niciodată“, a transmis Freakz W. „Da! Doar dacă demolează acest spital!“, crede Doru C.
 
„Aiurea. Adevărul e că, de frica noului director, niciun doctor nu va mai cere şpagă“, a declarat Emanuel E. „Din punct de vedere profesional, este competent, rămâne de văzut competența managerială și sprijinul autorităților locale!“, a comentat Adela Ch. „Nu, sub nicio formă. Nu va putea face aşa ceva“, spune Gina P. „Nu va schimba nimic, este vechi spitalul ăsta ca să mai poată veni cu o schimbare“, a menţionat Marian D. „Nu face nimic..“, precizează Dan G. „Depinde ce a făcut pe unde a mai fost“, crede Georgică M. „De ce nu faci sondajul printre cadrele medicale din SCJU Constanţa?“, întreabă Viorel T. „Îi urăm succes!“, a transmis Nicu P. „Mă îndoiesc“, este părerea lui Dumitru C.
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii