Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:30 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banias, singurul cercetat în libertate Mironescu, Pilca, Sunai Cadâr şi Pătraşcu au fost reţinuţi

ro

24 May, 2011 11:37 3697 Marime text

aurelian_pilca_vama4.jpgProcurorii anticorupţie au emis, în noaptea de luni spre marţi, 50 de ordonanţe de reţinere în cazul importurilor din Portul Constanţa, potrivit avocatului Liviu Moldovan, singurul cercetat în stare de libertate fiind senatorul Mircea Banias.

Cei reţinuţi vor fi duşi, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde îi vor audia judecătorii, care vor decide dacă aceştia vor fi cercetaţi în stare de arest preventiv sau în stare de libertate. Printre aceştia se numără şi fostul secretar general din Ministerul de Interne, Laurenţiu Mironescu.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) urmează să comunice oficial acuzaţiile aduse în acest caz.

Luni, la DNA a fost adus şi Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al MAI, luat de anchetatori de la locuinţa sa din Eforie Sud. Anchetatorii au ridicat din casa acestuia mai multe documente şi un computer.

Senatorul Mircea Banias a fost şi el audiat şi pus sub acuzarepentru trafic de influenţă. Pentru percheziţia, reţinerea sau arestarea unui parlamentar este necesar avizul Camerei Parlamentului din care face parte, potrivit Constituţiei.

Directorul adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, este acuzat de luare de mită în ancheta ce-l vizează pe Mircea Banias, fiind suspectat că ar fi urmat să divulge unor persoane informaţii clasificate ca secret de serviciu, în schimbul unor produse din China.

În anchetă mai sunt vizaţi şeful Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Lucan Marius Cotizo, câţiva zeci de vameşi şi un poliţist de frontieră de la Grupul Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, care avea printre atribuţii coordonarea activităţilor de control al documentelor în Portul Agigea Sud.

Potrivit antena 3, printre reţinuţi se află şeful Vămii Constanţa, Cadâr Sunai, adjunctul directorului Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, dar şi fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu. Totodată, încă de azi noapte se vorbeşte că a fost reţinut şi cunoscutul om de afaceri Aurelian Pilcă, din celebra grupare a vameşilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii