Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Cele 39 de persoane trimise în judecată au fost achitate Procuror - Portretul moral al lui Laurenţiu Mironescu este unul catastrofal

ro

01 Jun, 2011 07:55 1991 Marime text

Portretul moral al fostului secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu este unul catastrofal, înaintea percheziţiilor făcute în dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa acesta punându-şi serviciile la dispoziţia lui Traian Igaş, a spus procurorul Gheorghe Bocşan la instanţa supremă

"Laurenţiu Mironescu, deşi cu funcţie politică şi ulterior cu funcţie publică, s-a mărginit la a face parte dintr-un cerc de persoane ce practicau traficul de influenţă ca sport zilnic. Portretul moral al inculpatului este catastrofal. Dimineaţa, înainte de percheziţie, îşi punea serviciile la dispoziţia lui Traian Igaş", a spus procurorul Gheorghe Bocşan în faţa completului de cinci magistraţi de la instanţa supremă care a judecat contestaţiile celor 28 de persoane arestate în acest dosar.

Procurorul a arătat că deşi avocaţii lui Mironescu susţin că acesta nu putea face trafic de influenţă pentru că nu ar fi avut influenţă, afirmaţiile nu sunt fundamentate atâta vreme cât el a deţinut numeroase funcţii în PDL Constanţa.

"Putea crea aparenţa că are influenţă şi se lăuda la telefon că a intervenit la un ministru precum Anca Boagiu, sau alte exemple", a spus procurorul.

El a mai arătat că nici susţinerea că a fost verificat de autorităţile statului înainte de primirea certificatului ORNISS nu poate fi admisă în condiţiile în care un oficial al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) al judeţului Constanţa a fost înlocuit din funcţie, ceea ce înseamnă că autoritatea de resort a descoperit o culpă a acestui serviciu.

Fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu a susţinut în faţa instanţei că nu se înţelegea cu senatorul Mircea Banias, că nu a avut o ascensiune politică în perioada invocată de procurori şi că nu reprezintă un pericol public.

sursa: www.mediafax.ro

UPDATE – 07.04.2016
 
Pe data de 22 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunțat în dosar. Toate cele 39 de persoane trimise în judecată de procurorii DNA au fost achitate. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată.  
 
Minuta instanţei poate fi citită integral accesând link-ul
 

Decizie în dosarul „Portul Constanța“
Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, achitaţi alături de celelalte 36 de persoane (MINUTĂ)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii