Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătos, în formă, şi totuşi ameninţat de moarte prematură! Atenţie la semnul care prezice acest pericol

ro

18 Apr, 2013 09:01 1959 Marime text
Chiar la unele persoane aflate în formă fizică bună şi care au o stare de sănătate aparent excelentă, există un indicator care arată că aceste persoane au totuşi şanse mai mici de a trăi mult: o frecvenţa mare a bătăilor inimii în stare de repaus indică un risc triplu de a deceda prematur.

Pulsul mărit în stare de repaus - măsurat după ce o persoană a stat liniştită cel puţin 5 minute - este un indicator important al stării de sănătate şi al speranţei de viaţă.

Deşi o valoare a pulsului în repaus cuprinsă între  60 şi 100 bătăi/minut este considerată „normală”, un studiu recent a arătat că, şi în interiorul acestui interval, există variaţii care corespund cu o creştere a riscului de deces prematur.

Astfel, o frecvenţă a pulsului în repaus de 51 - 80 bătăi/minut a fost asociată cu o creştere de 40-50% a riscului de moarte prematură, comparativ cu cazul în care frecvenţa pulsului în repaus este sub 50/minut.

La o frecvenţă de 81-90/minut, riscul se dublează, iar la peste 90/minut, riscul este triplu.

Articolul integral aici: descopera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii