Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:21 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Chirondojan „Cadou pentru primar? O parapanta. Sau un trabuc?" (galerie foto)

ro

02 Jul, 2009 01:57 4278 Marime text

cap_4.jpgCe i-ar lua Cupşa lui Mazăre: „Micul prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery pentru că micul prinţ are o planetă a lui, pe care o conduce cu grijă şi cu foarte mare interes!"

Am început simplu: i-am întrebat pe consilierii locali dacă ştiu când este ziua primarului Radu Mazăre. Apoi i-am rugat să ne spună care consideră că ar fi cadoul perfect pentru sărbătorit şi ce formă ar avea, în viziunea lor, tortul pentru aniversare.

Le-am dat şi o „librărie" cu doar şapte cărţi (Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia, Psihologia mulţimilor de Gustave Le Bon, Tehnici de manipulare de Bogdan Ficeac, Măştile puterii de Niccolo Machiavelli, Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupery, Prinţesa şi bobul de mazăre de Fraţii Grimm şi Principele de Niccolo Machiavelli), dintre care să aleagă cadoul pentru Radu Mazăre. Consilierul Vasile Chirondojan a primit o mână de ajutor din partea colegei Paula Cioceanu, atunci când a fost întrebat când este ziua şefului său pe linie de partid, primarul Radu Mazăre. „Ăăă... 5 iulie, da", a spus nea Ţuţu (aşa cum i se spune printre apropiaţi) cu ochii la colega sa de consiliu. „Da, da, 5 iulie! Duminica viitoare". Dar ce ar vrea să-i dea cadou sărbătoritului? A răspuns râzând: „Să-i dăm o parapantă!". Când s-a oprit din râs, a decis: „Să-i facem cadou un trabuc!". Dar dacă ar trebui să-i facă un tort cu o anumită formă, care ar fi aceea? Chirondojan nu a stat prea mult pe gânduri şi a decretat că primarul merită un tort în forma cartierul de locuinţe pentru tineri. În consens cu toţi cei intervievaţi, şi social-democratul a fost rezervat atunci când am adus vorba despre o posibilă căsătorie a primarului Mazăre. Nu a dorit să comenteze dacă a venit sau nu vremea ca edilul să se aşeze la casa lui, pentru că „asta este decizia fiecăruia şi poate nu a găsit pe cine trebuie, pentru că nu poţi să decizi treaba asta". În schimb, crede că i s-ar potrivi o soţie de casă, care să-i gătească şi să fie într-adevăr alături de el. În ceea ce priveşte cartea care consideră că i s-ar potrivi lui Mazăre, Chirondojan a fost ferm: „O carte de investitor sau ceva pentru un conducător foarte bun. Cred că Rusia lui Putin"

radu_mazare_george_papari.jpgPapari: „Orice carte este bună"

Cu greu am scos câteva cuvinte din gura social-democratului George Papari referitor la ziua lui Radu Mazăre. Ştia foarte clar că pe 5 iulie ne sărbătorim edilul, însă nu a vrut să spună sub nicio formă care consideră că este cadoul potrivit pentru Mazăre: „Nu pot să vă spun. Nu este corect din partea mea. Eu ştiu ce să-i iau". Şi de aceea spune că nu doreşte să răspundă la întrebarea cu tortul, tocmai pentru că ştie ce să-i ia. Burlac şi partener de distracţii nocturne cu edilul, Papari nu consideră că Mazăre a ajuns la vârsta însurătorii şi nu poate spune care ar fi femeia potrivită pentru mai-marele urbei. „Eu nu fac chestii de genul acesta. Nu-mi pot imagina. Nu fac paralele...". În ceea ce priveşte cele şapte titluri de cărţi pe care i le-am propus, Papari a spus că absolut toate i se potrivesc lui Mazăre: „Orice carte din care poţi lua o informaţie este bună".

ovidiu_cupsa_04.jpgConstanţa, verde şi dulce

Liberalul Ovidiu Cupşa a greşit cu o zi aniversarea lui Mazăre: „Dacă reţin bine, că mi-a fost coleg de facultate, cred că pe 4 iulie". Probabil că PNL-istul nu şi-a putut scoate ziua respectivă din cap, dat fiind faptul că sâmbătă, 4 iulie, va spune adio burlăciei. Însă l-am corectat şi i-am spus că pe 5 îmbătrâneşte Radu Mazăre: „Ştiam că este la începutul lui iulie". În ceea ce priveşte cadoul potrivit pentru edil, Cupşa spune că nu ştie şi că, în general, unui bărbat realizat în viaţă este greu să îi faci un cadou şi că numai persoanele foarte apropiate ştiu ce i s-ar potrivi. Însă, dacă i-ar face un tort, acesta ar avea forma Constanţei, „cu mult verde pe el, pentru că avem un oraş cu puţin verde, din păcate. Ca să vadă domnul primar că este mare nevoie de spaţiu verde". Fiind în ultima săptămână de burlăcie, Cupşa nu a putut să-l îndemne, totuşi, pe primar să-şi pună pirostriile, chiar dacă au vârste apropiate. „Pentru mine a venit timpul, dar nu ştiu dacă şi pentru domnul Radu Mazăre. Nu este treaba mea asta. Nu pot face evaluări dintr-acestea despre o altă persoană". L-ar vedea pe edil lângă o femeie blondă, tânără...: „Găsiţi o blondă tânără şi puneţi-o lângă el", a spus Cupşa atunci când l-am întrebat lângă care vedetă l-ar vedea pe Mazăre. Simona Senzual a fost propunerea noastră. „Da... şi Simona Senzual. Dar, lăsând la o parte gluma, chiar nu ştiu ce să răspund la întrebarea asta", a spus liberalul neîncrezător. Cartea potrivită pentru Radu Mazăre a ales-o într-o clipită: „Micul prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery pentru că micul prinţ are o planetă a lui, pe care o conduce cu grijă şi cu foarte mare interes!"

Viceprimarii contraatacă

Singurii care nu au dorit să ne răspundă la întrebări au fost viceprimarii lui Mazăre. Pe de-o parte, Decebal Făgădău ştia când este ziua edilului şi i-a transmis „La mulţi ani!", iar pe de cealaltă parte, Gabi Stan a răspuns deranjat de întrebare: „Nu ştiu, nu ştiu... parcă săptămâna viitoare. Dacă ai vreo treabă serioasă, întreabă-mă. Eu nu mi-am făcut ziua în viaţa mea".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii