clock 18:46 20 11, 2018
facebook twitter google_plus youtube rss mobile

Panait Cerna, poetul meleagurilor dobrogene

1207600681.jpg

De mai bine de trei decenii, la Tulcea are loc un concurs de poezie care poarta numele poetului

La sfarsitul lunii trecute, s-au implinit 95 de ani de la trecerea in nefiinta a celui care a intrat in istoria literaturii sub numele de Panait Cerna. Poetul, care avea sa-si ia numele de la satul natal, s-a nascut la 25 septembrie 1881, in localitatea Cerna din judetul Tulcea, ca fiu al invatatorului Panait Stancioff si al aromancei Maria Tascu. Dupa absolvirea scolii din localitatea natala, viitorul poet a urmat liceul la Braila, intre 1893-1900. Pasiunea pentru creatia literara s-a vadit inca din anii liceului, cand a debutat, la 16 ani, cu poezia "Trecutul", dupa Lenau, in revista "Foaia interesanta", care aparea sub ingrijirea lui George Cosbuc. Prima sa creatie originala este socotita a fi "Orientale", aparuta in revista Carmen, in 1899. Ulterior a scris in alte publicatii ale vremii, precum "Floare albastra", "Revista moderna" sau "Semanatorul". Dupa terminarea liceului se inscrie la Facultatea de filosofie si la cea de fizico-chimie din Bucuresti, insa se vede in imposibilitatea de a-si sustine efortul financiar. Insa, cinci ani mai tarziu, reuseste totusi sa obtina titlul de licentiat in filosofie "Magna cum laude". In anul 1907, beneficiind de o modesta bursa de la stat, obtinuta cu sprijinul lui Titu Maiorescu, a plecat la studii in Germania, la Leipzig si Berlin.

Premiat de Academia Romana

In 1910 i-a aparut, la Bucuresti, primul volum de poezie, publicat in timpul vietii. Pentru acest volum, Academia Romana i-a recunoscut meritele in 1912, cand i-a acordat "partea cea mai importanta a premiului Adamachi". La Leipzig, in februarie 1913, si-a sustinut teza de doctorat cu titlul "Lirica de idei", fiind proclamat, in unanimitate, doctor "Magna cum laude". Insa, la 26 martie, a incetat din viata, fiind inhumat la Leipzig. Mai tarziu a fost reinhumat la Bucuresti, in cimitirul Belu. Creatia poetica a lui Panait Cerna insumeaza poezii publicate din anii de liceu pana in anul mortii. Despre propria viata, marcata de lipsuri, poetul scria: "Tata - mort, fara sa-l fi vazut vreodata, mama biata - saraca, eu - avizat sa dau lectii si sa invat in odai reci, neprietenoase. Multa vreme am locuit intr-o casa de mahala, ocolita de oameni, fiindca se dusese svonul ca ar umbla strigoii prin odaile ei. Iti poti inchipui trai in toiul iernii, fara foc, cu usi care abia se inchid, cu ferestre lipite de hartie. De fier sa fi fost si ti-ar fi intrat frigul pana in oase". Ca semn de pretuire pentru poet, biblioteca judeteana din Tulcea ii poarta numele, iar in Cerna se afla casa memoriala "Panait Cerna". Expozitia memoriala este alcatuita din doua sali cu panouri si vitrine prezentand date biografice, reproduceri dupa fotografii, documente, acte de stare civila si de studii, dupa manuscrise si publicatii din diferite perioade. Cea de-a treia sala reda atmosfera modesta a unei camere de locuit. De asemenea, Consiliul Judetean Tulcea, prin Centrul Cultural pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, organizeaza Concursul National de Poezie si Eseu "Panait Cerna", care, in 2007, ajunsese la editia a XXXII-a.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:


newsletter