Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:35 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal cu pumni pe plaja din Mamaia

ro

12 Aug, 2013 21:41 3001 Marime text
Un scandal de proporții îl are ca protagonist pe nimeni altul decât primarul Radu Mazăre. Edilul este acuzat că și-ar fi pus gărzile de corp să bată un fotbalist ploieștean, pe plaja din stațiunea Mamaia. Atacantul Younes Hamza susține că a fost agresat de oamenii primarului pe motiv că “l-ar fi deranjat” în timp ce făcea parasailing. Fotbalistul de la Petrolul Ploiești s-a ales cu un ochi vânăt și trei puncte de sutură, după ce a avut un schimb de replici cu primarul Radu Mazăre, pe plaja din stațiunea Mamaia.
 
” Eram la plajă, într-o zi de vacanță, eram liberi... Eram cu jet-ski-ul pe care l-am închiriat cu mai mulți prieteni. Am avut un mic accident cu cineva care făcea parasailing. Mi s-a zis apoi că este primarul Constanței. M-a insultat, i-am răspuns, iar când am ajuns pe plajă doi indivizi masivi au venit să mă bată. Nici măcar nu mi-au spus un cuvânt, pur și simplu m-au lovit. Așa că am ajuns aici, la postul de poliție pentru a depune o plângere...” a declarat Younes Hamza, fotbalist Petrolul Ploiești.
După spusele forbalistului, succesiunea evenimentelor este următoarea. Hamza Younes se afla pe skijet, iar la un moment dat era să intre în coliziune cu edilul Mazăre, care făcea parasailing în zonă. Cu toate că l-a evitat, ploieșteanul susține că s-ar fi ales cu injurii din partea primarului, la care ar fi răspuns pe același ton. Când a ajuns pe mal, atacantul Petrolului a fost luat în primire de mai multe persoane bine făcute, care i-au aplicat o corecție.
 
”Cred că persoana care a fost implicată în incidentul din mare a fost cea care i-a trimis pe cei doi. Cred că sunt niște bodyguarzi. Erau masivi, nu au scos un cuvânt, m-au luat la bătaie...” a spus Younes Hamza, fotbalist Petrolul Ploiești.
 
În replică la aceste acuzații, Radu Mazăre spune că el ar fi fost cel agresat. Edilul constănțean susține că practica liniștit unul dintre sporturile sale favorite când s-a trezit șicanat și agresat verbal de atacantul ploieștean.
Eu mă dau cu zmeul peste tot în lumea asta dar nu am pățit niciodată așa ceva. Un individ extrem de agresiv cu un ski-jet cu 200 de cai putere a început să se învârtă pe lângă mine, i-am făcut semn să se dea mai încolo, dar acesta m-a înjurat și a încercat să mă lovească cu ski-jet-ul. Atunci când ești cu zmeul ești vulnerabil pentru că ești agățat și te miști stânga-dreaapta, iar dacă te lovește unul cu skijetul te omoară. a replicat primarul Radu Mazăre.
Radu Mazăre spune că a ieșit speriat pe mal, unde i-a atenționat pe cei prezenți că un individ se plimbă periculos cu skijetul în larg. Cât despre agresiune, edilul susține că nu știe nimic, nu a fost prezent și nici nu și-a trimis gărzile de corp să-l bată pe fotbalistul de la Ploiești. Mai mult, Mazăre declară că nici nu știa despre identitatea celui în cauză.

Am ieșit pe mal speriat și am zis că e un nebun care vrea să dea peste mine cu ski-jet-ul după care am intrat înapoi în apă. Am aflat că a încercat să lovească în apă un alt turist iar cei de la Bază au trimis pe cineva să-i atragă atenția că e agresiv și că o să omoare oameni. Restul ce s-a întâmplat nu mai știu, eu am intrat înapoi în apă. Dar este intolerabil. a mai spus primarul Radu Mazăre.
Sportivul neagă acuzațiile aduse de Mazăre.
” Nu-i adevărat. El pierduse controlul asupra parașutei, a intrat în mine, n-am știut ce să fac, după care m-a insultat. Eu i-am răspuns și apoi m-au luat cei doi la bătaie. Dar chiar dacă era vina mea, suntem oameni, puteam să vorbim civilizat. Dar nu a fost vina mea, ci a lui și mai mult, trimite două persoane să mă bată. Nu înțeleg.. Suntem oameni, nu animale. Nu este normal să se întâmple așa ceva într-o țară europeană, ca un primar să se comporte în felul ăsta... Așa că am ajuns la poliție să depun plângere. Se vede că m-au lovit, pur și simplu nu este normal.” a relatat Younes Hamza, fotbalist Petrolul Ploiești
Hamza Younes este hotărât să găsescă dreptate și va depune plângere împotriva primarului Radu Mazăre pentru vătămare corporală.
 
”Vreau să mi se facă dreptate.. Asta vreau. Nimic altceva. Pentru că m-au bătut. Într-o țară europeană ca România vreau să mi se facă dreptate. Asta vreau.” a adăugat Younes Hamza, fotbalist Petrolul Ploiești.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 13 Aug, 2013 11:59 concediu tot timpul anului,vara in zbor la Mamaia,iarna in zbor in Madagascar,Brazilia plus carnavalul de la Rio