Gabriel Bivolaru, din nou în arest
Gabriel Bivolaru, din nou în arest
06 Aug, 2013 17:16
ZIUA de Constanta
3146
Marime text



Bivolaru conducea un grup organizat care se ocupa cu sustragerea ţiţeiului dintr-o conductă ce aparţine unui operator de produse petroliere, prin intermediul unor instalaţii artizanale, amplasate în localităţile Cumpăna şi Năvodari. Fostul deputat deţinea şi o minirafinărie la marginea localităţii Năvodari, unde erau prelucrate aceste substanţe. Ceilalţi suspecţi au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau produsele petroliere şi le transportau la minirafinărie. Procurorii i-au urmărit sâmbătă noapte, folosind şi armele din dotare, deoarece unul dintre conducătorii auto a refuzat să oprească la semnalele acustice şi vizuale. Cel care supraveghea activitatea, Gheorghe Mangalea, a reuşit să scape, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare în lipsă.
“Dispune luarea faţă de inculpatul Mangalea Gheorghe a măsurii arestului preventiv, pe o durată de 30 de zile, începând cu punerea în executare a mandatului de arestare. În baza art. 143 Cod proc.pen., art. 148 lit.f Cod proc.pen.: Dispune luarea faţă de inculpaţii Bivolaru Gabriel, Chihaia Marin, Arhire Adrian a măsurii arestului preventiv, pe o durată de 29 de zile, începând cu punerea în executare a mandatului de arestare.
Respinge ca nefondate cererile subsecvente privind luarea faţă de inculpaţii Mangalea Gheorghe, Bivolaru Gabriel, Chihaia Marin, Arhire Adrian a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea,” motivează instanţa.
Pentru ceilalţi suspecţi, judecătorii au emis hotărârea de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.
În 2004, Gabriel Bivolaru a mai fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru pentru un prejudiciu de 50 de milioane de euro adus Bancii Române de Dezvoltare, şi a fost eliberat condiţionat în 2007.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- otv 13 Sep, 2013 19:39 romar oil