Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Prima datorie a Camerei este de „a stimula şi deştepta comerciul Dobrogei, care din causa resbelului a suferit mare decadenţă”

ro

06 Sep, 2021 00:00 1851 Marime text

 
  • Prima ședință a Camerei de Comerț a Dobrogei avea loc la 6 septembre 188
La numai doi ani de la sfârşitul Războiului de Independenţă și revenirea Dobrogei în cadrul Principatelor române, în anul 1880, a fost înfiinţată, la Constanţa, prima Cameră de Comerţ a Dobrogei, sub denumirea „Camera de Comerţ a Circumscripţiunei XV", arondând comercianţii din judeţele Constanţa şi Tulcea.



Scopul Camerei era de a apăra interesele comercianţilor şi industriaşilor dintre Dunăre şi Marea Neagră şi de a stimula activitatea în aceste sectoare economice. Istoria Camerei de Comerţ şi Industrie a urmat îndeaproape istoria Dobrogei, acest multimilenar pământ românesc.

În ziarul "Farul Constanţei", I, nr. 21, din 28 septembrie 1880 (antologat în volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“) descoperim un proces-verbal al primei ședințe a Camerei de Comerciu, care a avut loc în 6 septembre 1880 și a fost prezidată de prefectul Remus N. Opreanu. Redăm un fragment, privitor la inițiativa înființării unor bâlciuri la Constanța, menite să dinamizeze comerțul cu lână, vite și alte produse de interes pentru dobrogeni.
 
„Şedinţa fiind complectă cu numerul membrilor ceruţi de lege, se declară deschisă la orele 3 p.m.
D-l Preşedinte al Camerei luând cuvântul expune că în Dobrogea mulţumită iniţiativei D-lui Prefect şi bunei voinţI a guvernului, s'a constituit această Cameră şi că prima sa datorie este a stimula şi deştepta comerciul Dobrogei, care din causa resbelului a suferit mare decadenţă.

Este ştiut că în toate localităţile unde există înfiinţate bâlciurI periodice anuale, se fac însemnate transacţiuni. În timpul guvernului Otoman provincia Dobrogei avea patru şi anume: la Balcic şi Pasargic o dată pe an şi la Medgidia de două ori. Acum înse, fiind că cele două oraşe au rămas în ţinutul Bulgariei, populaţiunea Dobrogeană şi comerciul eI pierde două bâlciuri anuale destul de însemnate.

În interesul desvoltărei comerciului local este de cea mai capitală importanţă ca în oraşul Constanţa care este primul port maritim al ţereI, să se înfiinţeze doue bâlciuri pe an. Cel întâiu bâlciu se dureze de 1-15 Maiu şi se poarte numirea de "Bâlciul lânurilor brute" de oare ce în această provincie comerciul constă din două articole principale: produsele agricole şi provenienţa din economia vitelor. Pe lengă acesta apoi este în general cunoscut că în Europa se dă mare preferinţă lânurilor din Dobrogea numite "Ţigae" şi cu cât timpul înaintează cu atât acestu product devine de mai bună calitate şi mai abundent prin înmulţirea vitelor.

Astu-fel fiind dacă se va înfiinţa un bâlciu special, se speră că fabricanţii din Europa vor veni aici şi vor cumpera lânurile direct de la întâia mână, în care cas proprietarii acestor producte vor avea mari avantaje, pentru că pe o parte nu vor fi speculaţi prin transacţiuni din mână în mână, iar pe de alta producătorul se va pune în cunoscinţă cu pieţele Europei şi îşi va crea credete în cas când ar vroi a trage alte mărfurI de acolo necesare localităţei.

Al doilea bâlciu se dureze de la 1-15 Septembre, în care economii vitelor să expue vînzerei directe către comercianţii din Constantinopol ce probabilmente vor veni la bâlciu produsul laptelui precum şi berbecii şi aşa în intervalul acestor două bâlciurI vor avea a trage mari beneficii, atât producătorii din Dobrogea şi România cât şi comercianţii locali şi ai ţărei, pentru că de şi bâlciurile vor avea denumiri speciale, totuşi se vor putea expune vînzerei ori-ce specie de mărfuri indigene şi streine precum şi vite.

Mai este de notat încă, că comercianţii streini ne vor aduce şi desface direct articolele de marfă de care localitatea are indispensabilă trebuinţă, der le plătesce înduoit de scump când se comisioneză prin alţii.

Adăogând D-l preşedinte că pentru ca, bâlciurile se se întemeeze şi se atingă scopul înfiinţărei lor, trebue se aducem respectuossele rugăciuni înaltului guvern, ca mărfurile ce vin din ţară şi Europa pe Dunăre prin Cernavoda transit pentru Constanţa să fie scutite de vamă.
Camera ascultând cele expuse de D-l Preşedinte, aprobă în totul opiniunea sa şi roagă pe D-l prefect a fi interpret pe lângă guvern de a aproba înfiinţarea acelor bâlciuri şi scutirea de vamă a mărfurilor ce vin prin Cernavoda transit pentru Constanța.”
 

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursă foto: arhiva ZIUA de Constanța 
 
Citește și:
139 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie din Constanța. Instituția a pus bazele primelor școli comerciale de după război
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii