Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțenii, îndemnați să meargă pe jos sau cu bicicleta „Săptămâna europeană a mobilității“, în plină derulare la Constanța

ro

18 Sep, 2019 19:18 2131 Marime text

„Săptămâna europeană a mobilității“ se derulează în Constanța cu fel de fel de acțiuni prin care constănțenii sunt îndemnați să folosească orice altă modalitate de deplasare decât autoturismul personal.

„Mergi cu noi“ este sloganul pe care Primăria Municipiului Constanța invită toți constănțenii să și-l însușească săptămâna aceasta când orașul nostru participă alături de alte orașe europene la „Săptămâna europeană a mobilității“.
 
După ce luni a fost organizat Forumul de Mobilitate Urbană Durabilă prilej cu care factorii decizionali de la nivelul municipiului au prezentate măsurile luate pentru încurajarea și facilitarea mobilității prin derularea proiectului „PORT-CITIES: INNOVATION FOR SUSTAINABILITY“, marți și miercuri au fost organizate lecții de educație rutieră în două clase ale Școlii Generale nr. 29 „Mihai Viteazu“ și ale Școlii Gimnaziale nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“. Astfel de lecții vor continua mâine la Școala Gimnazială nr. 8 Constanța, iar vineri, elevii Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu“ vor avea parte de o lecție de interactivă care se va derula în parcul Arheologic, unde cei mici vor fi atât pietoni, cât și polițiști. 
 
De asemenea, astăzi patru biciclete electrice achiziționate prin proiectul PORTIS au fost puse la dispoziția constănțenilor pe bulevardul Tomis, prilej cu care cei interesați au putut testa noile biciclete.
 
Joi, vineri și sâmbătă, între orele 13:30 și 15:30 vor fi organizate tururi pietonale cu ghid în zona peninsulară a Constanței promovând în acest fel cultura și mobilitatea urbană durabilă, iar constănțenii se vor putea bucura de o plimbare pe străzile orașului încărcate de istorie.
 
Vineri, Primăria Constanța va relua campania „Alege autobuzul“. Astfel, toți angajații municipalității vor ajunge la serviciu cu autobuzul.
 
Evenimentele vor culmina duminică, 22 septembrie, cu restricționarea traficului auto pe bulevardul Tomis (tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian) între orele 09:00 – 19:00 și organizarea unor activități privind promovarea deplasării pietonale la care vor participa elevi, părinți și profesori de la mai multe unități de învățământ din Constanța, cluburi sportive, bicicliști.
 
Astfel, copiii și părinții pot veni să se bucure pentru prima dată de o plimbare pe bulevardul Tomis care va fi populat doar de bicicliști, de copii pe role, sportivi care își vor testa abilitățile în fotbal, handbal, rugby, baschet, tenis de masă, etc.
 
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii