De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:08 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un deceniu de festival, la Medgidia, dedicat regelui aplauzelor La propunerea ZIUA de Constanţa, Dan Spătaru, umăr la umăr cu Jean Constantin în Centrul pentru Tineret Constanţa! (galerie foto)

ro

01 Oct, 2015 00:00 2381 Marime text
Festivalul Internaţional „Dan Spătaru“ de la Medgidia, ajuns la cea de-a zecea ediţie, jubiliară, debutează vineri, 2 octombrie, chiar în ziua în care marele artist ar fi împlinit 76 de ani.
23 de concurenţi din România şi din străinătate, dar şi şase artişti consacraţi din ţară vor evolua pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu“ în concurs sau în recitaluri, spune directorul festivalului, Daniel Gheorghe.
 
Concurenţii ediţiei cu numărul zece, o ediţie aniversară, vin atât din România, cât şi din Bulgaria, Rusia, Ucraina, Moldova şi Italia. Nouă interpreţi străini şi 14 români vor concura, anul acesta, pentru marele trofeu „Dan Spătaru“, în valoare de 6.000 de lei, pentru simpatia publicului şi pentru cele trei premii acordate câştigătorilor locurilor I, II şi III - 4.000 de lei, 3.000 de lei şi 2.000 de lei. Proba de interpretare este compusă din două etape, o piesă din repertoriul lui Dan Spătaru şi una din repertoriul românesc pentru interpreţii români, respectiv din repertoriul internaţional, pentru concurenţii străini.
 
Membrii orchestrei conduse de maestrul Ionel Tudor vor acompania şi anul acesta concurenţii. În cele trei seri, vor oferi publicului recitaluri de excepţie artişti precum Silvia Chifiriuc, Stela Popescu, DeliaAnna Lesko şi Connect-R, precum şi Nico.
 
Juriul este însă cel care va decide marii câştigători. Acesta este format din 11 nume sonore din lumea culturală românească, cărora li se alătură şi un membru din partea organizatorilor - Sida Spătaru, Andreea Andrei, Jolt Kerestely, Adrian Romcescu, Titus Andrei, Daniela Daniel, Voicu Enăchescu, Eniko Georgescu, Cristea Ioan, Stela Enache şi Ionuţ Dulgheriu.
 
Evenimentul este organizat de Consiliul Local şi Primăria municipiului Medgidia şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, filiala Medgidia, şi este finanţat de Ministerul Culturii împreună cu sponsorii oficiali ai festivalului. Bugetul evenimentului se apropie de 300.000 de lei, participarea ministerului fiind undeva la 5% din banii alocaţi de Consiliul Local Medgidia.
 
Festivalul „Dan Spătaru“ a devenit un eveniment de anvergură internaţională din anul 2008 şi este singurul eveniment muzical reprezentativ al Dobrogei după decesul Festivalului de interpretare şi muzică uşoară Mamaia.
 
Daniel Gheorghe, directorul festivalului ce poartă numele marelui Dan Spătaru, a mai afirmat că păstrarea tradiţiei acestui eveniment de suflet a fost posibilă pentru că niciodată acest festival nu a fost lăsat pradă politicii. „Deşi au existat tentative, m-am împotrivit să las politicul să-şi bage coada în acest festival şi am reuşit până acum. În 2011, de altfel, am primit premiul pentru cel mai bun festival al anului şi îmi doresc să ducem mai departe acest eveniment de suflet“, mai spune Daniel Gheorghe.
 
Şi redactorul muzical de la Radio Doina şi membru al juriului de specialitate, Ionuţ Dulgheriu, spune că Festivalul „Dan Spataru“ de la Medgidia este unul dintre cele mai reprezentative evenimente de gen pentru muzica uşoară românească. „Festivalul internaţional de muzică uşoară de la Brăila, în memoria maestrului George Grigoriu, şi festivalul de la Medgidia sunt singurele evenimente de gen credibile din punct de vedere muzical. De pe scena acestor festivaluri s-au ridicat câteva voci importante din showbizul muzical, cum este Aliona Munteanu (Aliona Moon), Marcela Scripcaru sau Alin Ignat“, a precizat Ionuţ Dulgheriu, care se simte onorat că face parte din juriul festivalului de mai bine de cinci ani.

Sida Spataru - „Dan merita mai mult şi de la Constanţa!“

Pe soţia artistului am prins-o în drum spre Medgidia. Se grăbea să ajungă să dea o mână de ajutor înainte de primul gong al festivalului. Chiar în prima zi a evenimentului, în jurul prânzului, va avea loc şi comemorarea artistului, care, pe 2 octombrie, ar fi împlinit 76 de ani. Vor fi depuse coroane de flori la bustul ridicat de autorităţile din Medgidia. „Oraşul Medgidia a făcut mult pentru Dan. Are un bust, o sală de sport care-i poată numele şi un festival care împlineşte un deceniu de existenţă. Le sunt tare recunoscătoare, iar pentru familia noastră, acest festival înseamnă enorm. Imaginaţi-vă câte eforturi am făcut ca Dan să aibă parte măcar de un spectacol omagial şi la Constanţa. N-am avut cu cine discuta. Doar promisiuni. Bucureştiul la fel, şi ei l-au uitat pe Dan. Mi-am dorit ca măcar strada din capitală, unde a locuit, să-i poarte numele, nu s-a putut, deşi nu cred că ar fi fost atât de complicat. Nu s-a vrut. Artiştii nu sunt preţuiţi nici când sunt în viaţă, d-apăi după dispariţie. Mă bucur însă că muzica lui Dan este difuzată la radio, că tinerii o cântă şi o îndrăgesc şi că avem acest festival în fiecare an“, ne-a mărturisit Sida Spătaru.
 
Soţia artistului se gândeşte ca, pe viitor, să înfiinţeze şi o fundaţie care să promoveze tinerii talentaţi şi să acorde o bursă anuală, care să poarte numele lui Dan Spătaru, pentru tinerele talente din muzica uşoară.

Lipsa de recunoştinţă a Constanţei rămâne totuşi un mare of pentru familia lui Dan Spătaru, aşa că ne-am luat inima în dinţi şi am bătut la poarta Consiliului Judeţean.

Dan Spătaru va avea o stea şi un muzeu în Centrul pentru Tineret, în tandem cu Jean Constantin 

Mai exact, la poarta Direcţiei Judeţene a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor, condusă de Dan Varsami Cojocaru. I-am povestit despre dorinţa fierbinte a familiei lui Dan Spătaru de a-l aduce pe artist şi la Constanţa, iar răspunsul a fost afirmativ. Dan Spătaru va avea şi el o vitrină în muzeu şi o stea pe aleea celebrităţilor, odată cu inaugurarea Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa! Bineînţeles că urmează o întreagă procedură - hotărâre de Consiliu Judeţean şi acordul scris al familiei, însă voinţa este cea mai importantă. Ne bucurăm că, prin acest demers, ZIUA de Constanţa poate da o mână de ajutor pentru cinstirea memoriei unui mare artist a cărui carieră se leagă de Teatrul de revistă „Fantasio“, de cariera unui alt mare uriaş al scenei, Jean Constantin, de Constanţa, de marea cea mare. Aşteptăm şi faptele din partea Consiliului Judeţean.

Tavi Ursulescu salută iniţiativa ZIUA de Constanţa! 

„După ce Festivalul Mamaia a sucombat din motivele binecunoscute, în primul rând, manageriale (înţeleg că şi Teatrul de Vară din Mamaia e în moarte clinică, aşa că...), iar Cerbul de aur nu s-a mai organizat nici el de o veşnicie (iar boala lungă, se ştie...), sunt trei mari festivaluri care au devenit, şi nu de ieri, de azi, autentice portdrapele ale muzicii uşoare româneşti. Ele depăşiseră clar Festivalul Mamaia încă de când acesta se mai ţinea, răsuflând greu, în ceea ce priveşte rigoarea organizării, cuantumul premiilor, participarea (două sunt internaţionale!), actul scenic (toate trei beneficiază de acompaniamentul celei mai valoroase orchestre din ţară, conduse de compozitorul Ionel Tudor, cu trei membri ai Uniunii Compozitorilor în componenţă). Iată deci că nu întâmplător cele trei au acest numitor comun (nu mă refer, fireşte, la faptul că eu sunt prezentator la toate trei, asta contează prea puţin), apropiindu-le şi calităţile enumerate mai sus - se înţelege, fiecare cu specificul său. La Brăila, Festivalul Internaţional «George Grigoriu» a ajuns anul acesta la ediţia a XI-a şi cinsteşte memoria marelui compozitor născut în acest oraş, fiecare finalist interpretând obligatoriu o melodie aparţinând acestuia. Cel de la Amara, din judeţul Ialomiţa, dotat cu Trofeul Tinereţii, este de departe cel mai longeviv, ajungând în 2015 la 48 de ediţii, fără întrerupere! Şi iată-ne la Festivalul «Dan Spătaru» de la Medgidia, la ediţia a X-a, acum, cu fiecare finalist, mulţi veniţi de peste hotare, interpretând obligatoriu o piesă lansată de popularul cântăreţ. Este, practic, singurul concurs din ţară care cinsteşte memoria unui interpret, cele de la Buzău («Mihaela Runceanu») şi Bucureşti («Aurelian Andreescu») luând-o şi ele pe urmele Festivalului Mamaia“, rememorează prezentatorul Festivalului „Dan Spătaru“, Octavian Ursulescu.
 
„Referitor la iniţiativa voastră, ZIUA de Constanţa, cum aş putea să n-o susţin? Cu două mâini, pentru că ambii mari artişti merită mai mult în Constanţa, care le e încă datoare: Jean Constantin are doar un teatru de vară care-i poartă numele, în... Techirghiol, iar în cazul lui Spătaru, se pare ca s-au cam uitat anii de glorie de pe scena Teatrului «Fantasio», unde a şi cunoscut-o pe frumoasa sa soţie, balerină! Felicitări, ZIUA de Constanţa!“

Regele aplauzelor, comemorat la 76 de ani! 

Unul dintre cei mai mari cântăreţi români ar fi împlinit 76 de ani pe 2 octombrie dacă drumurile noastre nu s-ar fi despărţit. Dan George Spătaru s-a născut în comuna constănţeană Aliman, în familia unor învăţători. Mama sa a murit pe când acesta avea doar 12 ani, astfel că Dan s-a mutat la Medgidia, la o mătuşă. Aici, băiatul cu ochi albaştri şi-a descoperit pasiunea pentru fotbal. De altfel, el a urmat cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport. În timpul facultăţii, a jucat la echipele Progresul şi Ştiinţa Bucureşti. Din cauza unei hernii de disc, a fost nevoit să renunţe la acest sport. Dar nu a fost singura pasiune a tânărului. Muzica i-a alinat supărarea provocată de renunţarea la fotbal. Şi tot muzica a făcut din el un star. Sute de mii de oameni s-au înghesuit să participe la concertele sale şi milioanele de persoane i-au cântat piesele.

Astfel, Dan Spătaru a fost venerat în ţările spaţiului ex-sovietic, dar şi în Cuba, unde solistul român a fost aplaudat nu mai puţin de 16 minute şi 19 secunde! Fapt pentru care interpretul unor şlagăre ca „Ţărăncuţă, ţărăncuţă“, „Trecea fanfara militară“ sau „Măicuţa mea“ a intrat în Cartea Recordurilor!
 
Şi în viaţa de familie, Dan Spătaru a fost la înălţime. Curtat de sute de femei, solistul a ales-o ca soţie pe Sida, cu care a fost însurat 33 de ani. Cei doi au împreună o fiică, Dana.

Solistul a murit din cauza unui atac de cord, la data de 8 septembrie 2004, lăsând în urmă o discografie compusă în proporţie de 90% din şlagăre.
 
În final, vă transmitem gândurile bune ale familiei lui Dan Spătaru, invitaţia de a participa în număr cât mai mare la festival şi melodia de suflet a Sidei, „Nu m-am gândit nicicând la despărţire“.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii