Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:58 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

În ajutorul turiştilor Centre de informare în Eforie Sud şi Eforie Nord, cu bani europeni

ro

29 Oct, 2015 00:00 1039 Marime text


Două proiecte, realizate cu bani de la Uniunea Europeană, sunt în plină desfăşurare la Eforie. Vorbim despre înfiinţarea unui centru de informare turistică în Eforie Nord şi Eforie Sud. Valoarea proiectelor se ridică la 1.235.000 de lei. Cele două proiecte, dezvoltate cu bani europeni, au drept scop dezvoltarea turistică a staţiunilor, dar şi sprijinirea vizitatorilor pentru a avea un acces mai uşor la ceea ce înseamnă agrement.
 
Cele două lucrări au fost demarate în luna februarie, urmând să fie gata în decembrie 2015. Ultimele două luni sunt dedicate dotării centrelor cu echipamente IT şi mobilier necesar, astfel încât turiştii care intră în aceste centre să fie informaţi în privinţa activităţii turistice din Eforie.



La cele două centre vor lucra două persoane, principala lor responsabilitate fiind de a veni în sprijinul turiştilor care vor cere informaţii cu privire la staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud. „Au fost demarate formele legale privind organizarea de concurs pentru angajarea a două persoane, câte una la fiecare centru. De asemenea, au fost realizate şi două pagini web, o bază de date amplă privind toate unităţile hoteliere, de alimentaţie publică, căi de acces, date despre promovarea oraşului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie, Cecilia Creţu. Reprezentanţii autorităţii locale de la Eforie susţin că accesarea fondurilor structurale este o prioritate, de aceea, pe viitor, vor realiza alte investiţii importante în cele două staţiuni.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii