De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:09 26 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Agapă frăţească la Cumpăna, de hramul Bisericii „Sfânta Parascheva“

ro

15 Oct, 2015 00:00 1741 Marime text


Locuitorii comunei Cumpăna au marcat, ieri, cu evlavie, sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. În buna tradiţie locală, şi în acest an, în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, au fost botezaţi patru copii abandonaţi şi aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Florin Marin, Nicolae Tudor, Ana Maria şi Ionela sunt numele primite de cei patru copii botezaţi duminică la Cumpăna. 

Ocrotitoarea localităţii, Sfânta Parascheva, a fost cinstită cum se cuvine de cei peste 1.000 de oameni prezenţi la biserica ce poartă hramul cuvioasei. Încă de la primele ore ale dimineţii, tineri, bătrâni, bărbaţi, femei şi copii au venit la biserică, unde s-au rugat pentru sănătate. Nu doar oamenii locului au venit în număr mare la sărbătoare, ci şi persoane din Constanţa şi din localităţile învecinate, care s-au închinat la moaştele Sfântului Andrei, ale Sfântului Pantelimon şi chiar la veşmântul Cuvioasei Parascheva.
 
Din mijlocul oamenilor, aşa cum obişnuieşte de fiecare dată, primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, i-a întâmpinat pe toţi cu câte o vorbă bună.
 
După cum le este obiceiul, enoriaşii s-au întrecut pe ei înşişi cu pregătirile, împodobind colivele cu multă evlavie. Pe una dintre colive, o pictoriţă din comună a pus grăunte lângă grăunte, reuşind să înfăţişeze chiar icoana Sfintei Cuvioasei Parascheva.



La finalul slujbei religioase, soborul de preoţi şi corul bisericii le-au cântat enoriaşilor „Mulţi ani trăiască!“, aşa cum se obişnuieşte la ceas de aleasă sărbătoare. În cuvântul lor, slujitorii Domnului au făcut trimitere la viaţa Cuvioasei Parascheva, la unitate şi înţelegere. 
 
Nu doar biserica din localitate cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a marcat 15 ani de la sfinţire, ci şi preotul paroh Ion Soare a avut prilej de sărbătoare, împlinind, ieri, 47 de ani. Şefa autorităţii locale a profitat de acest moment pentru a-i ura viaţă lungă şi fericită, dar şi pentru a le mulţumi localnicilor pentru dărnicia de care au dat dovadă în momentul în care li s-a solicitat sprijinul pentru organizarea agapei frăţeşti, căci totul s-a făcut din donaţiile oamenilor şi ale unor sponsori generoşi. „Vreau să vă spun, din tot sufletul, că îi mulţumesc bunului Dumnezeu că ne ţine pe toţi uniţi. Aceasta este rugăciunea mea către dumneavoastră şi către Cel de Sus - să ne ţină uniţi ca fii ai comunei şi să fim alături unii de alţii cu sufletul şi cu mintea şi cu priceperea“, au fost cuvintele rostite, la finalul discursului, de Mariana Gâju.

Ti-a placut articolul?

Comentarii