Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:24 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dobrogea, capul de pod al colectivizării agriculturii româneşti (galerie foto)

ro

25 Nov, 2017 00:00 1060 Marime text
În toamna aceasta s-au împlinit 60 de ani de când la 19 octombrie 1957, Comitetul regional de partid şi Comitetul executiv al Sfatului Popular Regional Constanța raportau Comitetului Central al partidului şi Consiliului de Miniştri că ,,sarcina colectivizării agriculturii a fost îndeplinită cu succes”. Era ziua în care țăranii din Chilia Veche din Delta Dunării au constituit ultima gospodărie din regiune. Erau opt ani de când în 1949, luaseră ființă primele gospodării colective din regiune: GAC ,,Răsăritul” în comuna Ceamurlia de Jos, fostul raion Istria (satul natal al lui Vasile Vâlcu, artizanul colectivizării Dobrogei), GAC ,,Secera şi Ciocanul” în comuna Ion Corvin, raionul Adamclisi şi GAC ,,Progresul” comuna Făcăieni, raionul Feteşti. În replică Comitetul Central al PMR şi Consilul de Miniştri al RPR au salutat şi felicitat țărănimea munictoare din regiunea Constanța pentru marele succes obținut. Prima precizare necesară este aceea că regiunea Constanța nu era de fapt Dobrogea în hotarele ei naturale, ci o regiune construită astfel pentru a facilita colectivizarea (fig.1).

Până la încheierea procesului de colectivizare raionul Măcin, cel mai sărac, dar şi mai potrivnic colectivizării a fost transferat regiunii Galați, în schimb a fost inclus în regiunea Constanța raionul Feteşti cu soluri din cele mai fertile din țară. Aceasta pentru că prima regiune colectivizată trebuia să fie exemplu în ce priveşte nivelul recoltelor. După încheierea colectivizării, imediat, în 1958, Dobrogea revine în hotarele ei naturale.

Reforma agrară, preludiul colectivizării

Reforma agrară din 1945, deşi de mică amploare dădea bine ca slogan electoral pentru alegerile din anul următor, 1946. În acest scop comuniştii dobrogeni nu numai că şi-au adjudecat reforma agrară, dar au pus şi umărul agitând populația rurală, expropriind şi împărţind pământ chiar înainte de apariţia legii reformei agrare. Astfel de acţiuni se petreceau şi sub umbrela autorităţilor la nivelul judeţului Constanța.

La 2 noiembrie 1944, era ocupată Primăria Constanţa, iar în noaptea de 4-5 noiembrie Prefectura, Constanţa devenind primul judeţ cu prefect comunist. Dar iată cum descrie istoriografia comunistă evenimentele din primăvara anului 1945 (Hartia şi Dulea, 1960):
La 1 februarie 1945, organizaţia judeţeană P.C.R. a convocat la Constanţa o mare întrunire. Muncitorii care desfăşurau munca politică la sate au raportat asupra stărilor de lucruri constatate de ei pe teren, asupra uneltirilor reacţiunii, asupra greutăţilor ţăranilor muncitori. Moţiunea adoptată cu acest prilej cuprindea, printre altele, următorul angajament luat de muncitori: Vom lupta să ajutăm ţărănimea, cel mai sigur şi firesc aliat, să realizeze reforma agrară prin împroprietărirea ei conform cu prevederile platformei.

Avântul revoluţionar al maselor a crescut şi mai mult o dată cu publicarea la 10 februarie 1945 a manifestului lansat din iniţiativa Comitetului Central al P.C.R. de către Frontul plugarilor. Prin acest apel masele ţărăneşti erau chemate să ocupe imediat pământurile moşiereşti, fără să mai aştepte legea de reformă agrară, pe care. majoritatea reacţionară din guvern nu voia s-o elaboreze. Conduşi şi sprijiniţi de muncitorii comunişti, ţăranii muncitori din Dobrogea, ca şi din celelalte părţi ale ţării, au trecut, în ciuda opoziţiei înverşunate a moşierilor şi a maşinaţiilor puse la cale de partidele reacţionare, la înfăptuirea reformei agrare pe teren. Sub îndrumarea partidului, comitetele ţărăneşti trec la pregătirea amănunţită a reformei, întocmind şi verificând listele cu cei îndreptăţiţi să primească pământ.

În ziua de 15 februarie 1945, a avut loc din nou la Constanţa o mare întrunire, la care au participat 700 de delegaţi din toate plăşile, comunele şi satele judeţului. Delegaţii la întrunire au hotărât în unanimitate să pornească la înfăptuirea reformei agrare, votând următoarea moţiune: Noi, delegaţii comitetelor săteşti din judeţul Constanţa, adunaţi în ziua de 15 februarie 1945, văzând că până astăzi miniştri reacţionari din guvernele de coaliţie se opun înfăptuirii reformei agrare, am hotărât să trecem imediat la acţiune şi să rezolvăm această problemă vitală pentru noi. Asigurăm... că vom duce lupta cu aceeaşi hotărâre şi nu vom înceta această luptă decât atunci când vom intra în drepturile noastre fireşti.

În acest scop am alcătuit tabele de plugari fără pământ sau cu pământ puţin, pentru ca fiecăruia să i se dea în stăpânire lotul cuvenit;
Am vegheat ca inventarul agricol al moşierilor să nu fie înstrăinat, stricat sau dosit, pentru că de el va avea nevoie ţărănimea împroprietărită la muncile câmpului;

Vom confisca pământurile criminalilor de război şi ale moşierilor plecaţi cu nemţii, ca şi ale celor ce sabotează muncile câmpului;
Împroprietărirea o vom face chiar mâine. O dată pământul intrat în mâinile noastre, vom şti să-1 apărăm şi să înfruntăm toate uneltirile moşierilor. Pământul va fi al nostru. Noi, ţăranii, aderăm din tot sufletul la programul de guvernare al F.N.D., pentru că acesta va forma singurul guvern în măsură să ne facă dreptate şi să consfinţească împărţirea pământurilor făcută de noi. La numai 4 zile de la întrunirea delegaţilor comitetelor săteşti ,,Scânteia” scria că în comuna Cumpăna fuseseră împărţite 816 ha în loturi de câte 5 ha, fiind atribuite soldaţilor care luptau pe front, văduvelor, invalizilor, orfanilor şi celor lipsiţi de pământ; că în comuna Basarabi fuseseră expropriate moşiile lui Maltezeanu şi ale lui Gh. Ionescu care însumau laolaltă 329 ha; că în plasa Mangalia fuseseră împărţite ţăranilor moşiile Butărescu (de 644 ha), la Techirghiol moşiile Niţescu, Piahă şi Rifat (laolaltă 870 ha). Numărul din 23 februarie 1945 al ziarului „Scânteia” aducea noi veşti despre confiscarea altor 3.000 ha şi împărţirea lor la 1.500 de ţărani îndreptăţiţi.

Reamintim că Legea reformei agrare a apărut abia la 22 martie 1945 şi toate acţiunile în domeniu din Dobrogea erau la timpul respectiv ilegale, provocate de agitatorii-comunişti care ţineau cu orice preţ să-i atragă pe ţărani să adere la ,,programul de guvernare” al F.N.D.

Fără îndoială, țăranii dobrogeni aveau dreptul la mai mult pământ şi pentru ei legea nu mai conta din moment ce însăşi conducerea județului se afla în fruntea acțiunii. Şi apoi să nu uităm că în 1945, cuvântul colectivizare era încă necunoscut în masele de țărăni. Iar Legea 187/1945 stipula în primul ei articol că scopul reformei era, printre altele, acela de a creşte suprafața arabilă a gospodăriilor țărăneşti cu mai puțin de 5 ha şi de a crea noi gospodării țărăneşti individuale pentru muncitorii agricoli de pământ. Într-adevăr, în urma aplicării reformei agrare în Dobrogea ponderea gospodăriilor mai mici de 0,5 ha s-a redus cu 17,3%, iar grupele de mărime de la 0,5-1,0 ha la 10-20 ha, au crescut cu ponderi cuprinse între 1,1% (grupa 0,5-1,0 ha) şi 8,4% (grupa 10-20 ha). Gospodăriile mai mari de 20 ha şi-au micșorat ponderea.

Procesul colectivizării

Începutul l-au făcut – aşa cum am menționat la începutul acestui articol – țăranii din Ceamurlia de Jos (localitatea natală a lui Vasile Vâlcu, artizanul colectivizării Dobrogei) şi cei din comuna Ioan Corvin, fostul raion Adamclisi, şi comuna Făcăieni, raionul Feteşti, iar țăranii din comuna deltaică Chilia Veche – 8 ani mai târziu – au încheiat construcția socialistă la sate pe meleagurile dobrogene.
Nu voi descrie desfăşurarea procesului de colectivizare în cadrul căreia munca de lămurire nu s-a desfăşurat cu unele tonalități amenințătoare (uneori) aşa cum afirmă profesorul de economie politică Ctin.Dropu în cartea Un secol de frământări agrare şi drama țăranului român, lucrare distinsă cu premiile Academiei Române şi nici aşa ca în filmele cu anotimpurile bobocilor care rulează şi azi pentru că actorii sunt ai generației de aur, ci aşa cum o descrie profesorul Marian Cojoc în cartea Dobrogea de la reforma agrară la colectivizarea forțată (1945-1957) care nu ştiu dacă a primit vreun premiu. Nu argumentele cohortelor de activişti, agitatori, profesori trimişi cu forța pe sate au fost în final hotărâtoare, ci pumnul, cizma, bâta şi la nevoie mitraliera şi tunul.

Azi doar unii curioşi, puţini la număr, se mai apleacă asupra lucrărilor şi mai puţine, care în ultimii ani înlătură cortina de pe drama colectivizării. De-abia în 1961, Gheorghiu-Dej, recunoştea că numai în primii trei ani ai campaniei de colectivizare 1949-1952, au fost arestaţi peste 80.000 ţărani, între care 37.000 ţărani mijlocaşi, 7.000 ţărani săraci, 30.000 au fost judecaţi în procese publice, iar 20.000 întemniţaţi. Fireşte, vina fusese a lui Vasile Luca şi Ana Pauker pentru că nu au respectat liberul consimţământ”. Şi dacă l-ar fi respectat s-ar fi făcut colectivizarea?

Graficul procesului de colectivizare este prezentat de către istoriografia comunistă în fig.2. În primii trei ani munca de lămurire dusă de activiştii partidului nu a avut prea mare succes, doar 7,3% din numărul familiilor de ţărani fiind convinse să se înscrie în colective.

În 1952, procesul se intensifică şi ponderea familiilor de ţărani înscrişi în gospodării colective şi întovărăşiri agricole trece de 37% şi tot în acest an numărul GAC ajungea la 272. Analiza cifrelor înscrise în graficul din fig.2, ne sugerează un ritm continuu, dar inegal al procesului de colectivizare a regiunii. Prima etapă cuprinde primii trei ani (1949-1951), cu progrese mai puţin notabile, a doua etapă de 4 ani (1952-1955), când se ajunge la o pondere de 41,8% a familiilor şi la 52,7% a suprafeţelor faţă de ceea ce în octombrie 1957, va fi considerat 100,0%. Judecat în mod izolat, anul 1956 poate fi considerat, de asemenea, un salt important, 24,6 procente la numărul de familii şi 19,0 procente la suprafaţă, faţă de anul precedent, 1955.

În acest an va creşte şi ponderea numărului de întovărăşiri care va reprezenta circa 1/3 din formele colectiviste constituite. În sfârşit, ultimul asalt asupra ţărănimii dobrogene s-a consumat în anul 1957, când în luna iulie ceea ce nu era cuprins în gospodării colective a fost întovărăşit, iar în octombrie 1957, declarat colectivizat.

Marşul triumfal spre construcţia socialistă a agriculturii dobrogene nu s-a desfăşurat fără poticneli, ba chiar cu retrageri strategice, deşi pe fondul luptei de clasă au fost aruncate adevărate divizii de luptători de la simpli agitatori, UFDR-iste demascatoare de uneltiri chiabureşti, la organe de represiune (miliţie, procurori, primari) şi chiar specialişti, din care unii cu redutabile cariere ştiinţifice. Doar numărul agitatorilor trimişi în satele dobrogene cu muncă de lămurire se ridica la peste 30.000.

Mulțumit de opera colectivizării Dobrogei, cu un avans de aproape cinci ani față de restul țării, Vasile Vâlcu (Moş Vâlcu, cum era alintat) mai dorea ceva, această operă politico-organizatorică trebuia să intre şi în istoria scrisă. După ce i s-au propus diferite variante, la începutul anilor `80 secolul trecut, la sugestia unui profesor universitar, s-a propus o echipă de trei autori, printre care şi eu. Cum ceilalți doi au abandonat, prin 1985, i-am prezentat o variantă scrisă de mine – cca.450 de pagini dactilografiate. I-a plăcut, iar printre observațiile făcute urma să specific mai vizibil că socializarea agriculturii Dobrogei se datorează calității şi consecvenței aparatului de partid în primul rând. Cartea nu a apărut pentru că ar fi trebuit să fie publicată de Editura Politică, iar eu nu aveam față de Editura partidului. Între timp Moş Vâlcu a trecut la cele veşnice (10 februarie 1999).

În ce mă priveşte îmi părea rău de atâta muncă irosită aşa că am adus la zi datele, inclusiv cele economice şi aşa a apărut în 2012 cartea ,,40 de ani de agricultură socialistă în Dobrogea (1949-1989)”, 460 de pagini, distribuită multor personalități şi specialişti în domeniu, cei mai mulți nostalgici ai trecutului comunist. Cartea este departe de a fi un best-seller în domeniu. Totuşi lucrarea a fost distinsă cu premiul Nicolae Cornățeanu de către Academia de Ştiințe Agricole şi Silvice - ASAS, precum şi cu premiul Amilcar Vasiliu de către Academia Oamenilor de Ştiință din România – AOŞR.

Revenind la rolul Dobrogei de cap de pod al colectivizării României, azi numeroşi istorici îşi pun întrebarea: De ce Dobrogea?
Una din cele mai recente explicaţii ne-o oferă Raportul Tismăneanu care aduce trei argumente care ar justifica această alegere: starea de sărăcie a ţărănimii dobrogene, poziţia marginală a provinciei catalogată mai nesigură şi caracterul multietnic al populaţiei.
Fără a contrazice această explicaţie apreciem totuşi că în Dobrogea existau şi alte premise istorice favorizante datorate modului cum s-au constituit de-a lungul timpului structurile agrare de proprietate şi exploatare.

Avansând în istoria Dobrogei cu un secol în urmă, în 1850, savantul-agronom Ion Ionescu de la Brad găsea în Dobrogea o agricultură natural- pastorală, cu o populaţie extrem de rară – circa 60.000 locuitori, dar nu săracă ....

Un secol mai târziu (1957), prin sporul natural, dar mai ales prin colonizări repetate, populaţia Dobrogei va fi de peste opt ori mai numeroasă, dar chiar şi aşa resursa funciară raportată la numărul locuitorilor va fi aproape dublă faţă de media pe ţară: 1,48 ha agricol/loc în judeţul Constanţa şi 1,58 ha agricol/loc în județul Tulcea, față de 0,85 ha agricol în medie pe țară.

Dar Dobrogea nu era cea mai săracă provincie agricolă a României, chiar şi pentru că ... nu era Dobrogea de azi, ci regiunea Constanţa, incluzând raionul Feteşti (din fosta regiune Bucureşti) cu terenuri din cele mai fertile din ţară. În schimb, raionul Măcin, cel mai sărac, aparţinea regiunii Galaţi şi va fi retrocedat Dobrogei abia după încheierea colectivizării. Pe de altă parte, structura exploataţiilor ţărăneşti pe grupe de mărime, înainte de cel de-al doilea război mondial arată o pondere mult mai mare în Dobrogea, a exploatațiilor de dimensiuni mai mari, comparativ cu media pe ţară şi cu alte zone agrogeografice.

Autorul prezentei lucrări, trăitor în Dobrogea din anii imediat următori ai desăvârşirii colectivizării, implicat ca cercetător în domeniul economiei agrare, în procesele economice şi sociologice ale regiunii, îşi permite câteva opinii personale privind primatul regiunii în procesul colectivizării, bazate pe acelaşi specific natural, economic şi social care deosebea Dobrogea de alte provincii şi care o făceau mai aptă pentru asimilarea noului sistem organizatoric. Aceste trăsături specifice ţinutului dintre Dunăre şi mare ar putea fi rezumate astfel:
- unitatea morfo-geografică cea mai bine conturată şi mai uniformă atât sub aspectul cadrului natural cât şi al celui economic sau social;
- resursă funciară mai generoasă în raport cu populaţia, ceea ce permitea ca producţia şi respectiv veniturile ce reveneau la o familie de ţărani să fie mai mari decât în alte zone;
- o oarecare maleabilitate a populaţiei rurale, poate, ţinând seama de statutul mai vechi de colonist pe care tot statul îl înzestrase cu pământ şi alte bunuri, precum şi a diferitelor etnii pentru care alinierea la politica puterii le era favorabilă;
- în sfârşit, ponderea mare a proprietăţii funciare de stat care era deja catalogată ca aparţinând sistemului socialist al agriculturii şi care putea influenţa în mod favorabil activitatea noilor forme colectiviste de exploatare a pământului.
Poate vor mai fi fost şi alte raţiuni pentru care Dobrogea a fost aleasă să constituie capul de pod al agriculturii colectiviste în România. În timp, conducătorii locali de partid au încercat să-şi revendice succesul obţinut în a face din Dobrogea prima enclavă a agriculturii socialiste din România printr-o calitate superioară a muncii de partid, printr-un efort şi dăruire suplimentare cauzei comunismului în România.

Nu mi-am propus să infirm sau să confirm calitatea muncii de partid în procesul de colectivizare a Dobrogei, rezultatele le cunoaştem, iar pentru ceea ce nu cunoaştem încă, această carte ar putea fi o provocare.

Realitatea a fost că ţăranii Dobrogei s-au opus colectivizării. Cum au putut şi cât au putut, sfârşind prin a semna cererea. N-au semnat-o într-o veselie ca la primirea titlului de împroprietărire, dar au semnat-o şi astfel au răsărit, zorii agriculturii socialiste în România.

Despre autor:

Dr. Aurel Lup, profesor universitar, cercetător științific 1 la Institutul de Economie Agrară al Academiei de Științe Agricole și Silvice, președintele filialei Constanța a Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România, una din cele mai remarcabile personalități științifice contemporane din domeniul economiei rurale din România, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, autorul unor studii monografice de mare impact privind istoria agriculturii în Dobrogea.

Citeşte şi:

#scrieDobrogea. Monumentul Independen?ei de la Constan?a, în lumina uitării? (galerie foto)
 
#scrieDobrogea. Poveste de iubire multietnică, luminată de un far. Legenda Farului Genovez (galerie foto)

#scrieDobrogea. Mormântul cu o pictură din vremea lui Constantin cel Mare, una dintre comorile de mare preţ ale Constanţei (galerie foto)

#ScrieDobrogea. Istoria zbuciumată a unui simbol care a renăscut precum păsarea Phoenix - Monumentul Independenţei din Tulcea

#scrieDobrogea. „Chipul lui Eminescu se cuvine modelat cu evlavie adâncă de mâna celui mai mare sculptor al României“ (galerie foto)
 
#scrieDobrogea. Statuia lui Ovidius, o operă de... două parale?! (galerie foto)

#scrieDobrogea. #SărbătoreşteDobrogea alături de ZIUA de Constanţa!

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire

Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea
 
Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

 Categorie Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul conf. dr. ing. Ciprian Ion Rizescu, Universitatea Politehnica din Bucureşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul lui Aledin Amet -Subsecretar de stat - Departamentul pentru Relaţii Interetnice


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul profesorului universitar doctor Ibram Nuredin


#citestedobrogea. În curând, în Biblioteca virtuală
Ioan Adam, „una din cele mai originale naturi de artist”


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul dr. Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul Ovidius Clinical Hospital


#scrieDobrogea
 Vasile Pârvan, de veghe printre ruinele Tomisului (galerie foto)

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii