Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
13:04 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#scrieDobrogea „Chipul lui Eminescu se cuvine modelat cu evlavie adâncă de mâna celui mai mare sculptor al României“ (galerie foto)

ro

13 Nov, 2017 00:00 945 Marime text
Îndrăgostiţii trec şi simt că iubirea le este binecuvântată, cei cu tâmplele albe privesc cu respect, iar bunicii şi părinţii le amintesc nepoţilor şi copiilor despre un mare poet naţional. Cert este că nimeni nu rămâne indiferent pe lângă grupul statuar care-i înfăţişează pe Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) şi o muză (Calliope, Erato, Terpsichore sau Elegia), despre care unii spun că ar fi, de fapt, cealaltă muză a poetului veşnic îndrăgostit: Veronica Micle. 
 
Înainte de a prezenta istoria acestui ansamblu statuar, aşezat într-un loc simbolic, cu semnificaţii testamentare, se cuvine să ne reamintim care sunt legăturile lui Eminescu, poet, prozator, dramaturg, dar şi jurnalist cu o cultură enciclopedică, cu Marea Neagră şi Constanţa şi să reconstituim prezenţa sa aici, într-o vară răcoroasă, aşa cum sunt unele veri la malul mării, la început de sezon estival.
 
În vara anului 1882, autorul „Luceafărului“ şi al poeziei testamentare „Mai am un singur dor“ părăsea Bucureştiul pentru a veni pentru întâia oară la Constan'. Drumul l-a făcut cu trenul până la Giurgiu, de unde a luat a vaporul până la Cernavodă. La Constanţa ajuns tot cu trenul, pe calea ferată construită de englezi în Dobrogea otomană, între anii 1857 şi 1860.

Făcuse această călătorie pentru a veni la băi, la recomandarea medicului său. Avea 32 de ani şi se cazase la mansarda hotelului D’ Angleterre, pe locul căruia s-a construit, mai târziu, hotelul Intim. Pe atunci, oraşul se mai numea şi Kustenge / Chiustenge.

„Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos“

Într-o scrisoare datată 16 iunie 1882, adresată Veronicăi Micle, Eminescu descrie pitoreasca aşezare de la malul Mării Negre şi efectul pe care întinderea de ape l-a avut asupra sa: „O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururi mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele, căci ea e schimbăcioasă la culoare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia. Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos (...). Casele au o oarecare eleganţă a clădirilor, căci piatra e eftină aici şi clădirile sunt din piatră pătrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un Consiliu Comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului“.
 
Venise la Chiustenge de o zi, făcuse deja două băi cu toate era frig, iar apa nu era încă destul de caldă pentru băi.

Orăşel mic, viaţă scumpă 

Constanţa sau Chiustenge era un „orăşel mic“, dar viaţa aici era scumpă. „Viaţa e scumpă aici, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri“, îi scria Eminescu iubitei sale Veronica. Totodată, el îi lansa o provocare muzei sale: „La anul să ştii că venim amândoi aici, căci băile întăresc şi grăbesc băile inimii. Cu toate că omul pare a întineri din ele, privirea mării linişteşte mai ales sufletele frumoase“. Eminescu îşi încheia scrisoarea poetic, dar firesc pentru un îndrăgostit: „Şed într-o mansardă (n.r. - mansarda Hotelului D’ Angleterre) şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta, nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu“.
 
La Constanţa, Eminescu nu a mai revenit, nici singur, nici cu Veronica Micle. Însă la un an de la plecarea sa de aici, în anul 1883, într-o zi de decembrie, cu gândul probabil la acea „nemărginiri pururi mişcate“, Eminescu a scris poezia testamentară „Mai am un singur dor“.

„Din punct de vedere istoric, dreptul nostru asupra Dobrogei este incontestabil“  

Nu trebuie să uităm că Eminescu este unul dintre gazetarii care au susţinut, cu argumente solide, unirea Dobrogei cu ţara după Războiul de Independenţă din 1877-1878. În paginile ziarului „Timpul“ scria, printre altele, că „din punct de vedere istoric, dreptul nostru asupra Dobrogei este incontestabil“, ţinutul dintre Dunăre şi Mare fiind „o dependenţă naturală a Ţării Româneşti“, iar „a păstra (...) acest Orient în miniatură, cu tot amestecul său de popoară, a dovedi că suntem destul de drepţi şi destul de cumpătaţi ca să ţinem în echilibru şi în bună pace elementele cele mai diverse, este o artă, este adevărata politică“.

Recunoştinţa tomitanilor în frunte cu Ioan N. Roman: un grup statuar care dăinuie şi astăzi

În semn de mulţumire pentru ceea ce a făcut Eminescu pentru acest ţinut, tomitanii, în frunte cu „ilustrul“ şi „patriarhul Dobrogei“, după cum l-a numit Nicolae Iorga pe Ioan N. Roman (1866 - 1931), i-au ridicat un grup statuar chiar la marginea mării. Pentru acest lucru, în anul 1931 s-au pus bazele Comitetului pro-Eminescu, condus de Ioan N. Roman, prin intermediul căruia s-au strâns fondurile necesare ridicării acestui grup, prin subscripţie publică şi prin organizarea unor conferinţe la care luau parte mari personalităţi. De altfel, acest apărător al drepturilor politice ale dobrogenilor a fost cel care a descris lista prin subscripţii, donând suma de 1.000 de lei, pentru a fi un exemplu pentru concitadini, dar şi pentru intelectualii vremii.
 
Se editează broşuri, se organizează conferinţe. Printre conferenţiari se numără şi marele estetician Tudor Vianu, căruia Ioan N. Roman îi spune cu însufleţire: „Pe gura, ochii şi fruntea celui mai mare poet al neamului, nu voi putea îngădui să preumble vulgare degetele oricărui ipsosar analfabet. Ar fi un sacrilegiu. Chipul lui Eminescu se cuvine modelat cu evlavie adâncă şi cu excepţională înţelegere de mâna celui mai mare sculptor al României contemporane. Pe acest sculptor îl voi alege eu şi eu singur îmi voi lua întreaga răspundere a alegerii“. În acest sens, Vianu îl recomandă pe Oscar Han, singurul sculptor din „Grupul celor patru“, format şi din pictorii Nicolae TonitzaŞtefan Dimitrescu şi Francisc Şirato.
 
Grupul statuar aflat la marginea mării, în vecinătatea Farului Genovez, loc de pelerinaj pentru mulţi îndrăgostiţi, dar şi pentru cei care nu se ruşinează să-şi arate preţuirea pentru cel pe care Constantin Noica (1909 - 1987) îl numea „omul deplin al culturii româneşti“. Turnat în bronz, bustul este aşezat pe un soclu de travertin înalt de trei metri. El a fost inaugurat la 15 august 1934, în prezenţa familiei regale. Slujba religioasă a fost oficiată de episcopul Gherontie al Tomisului, iar statuia a fost dezvelită de Regele Carol al II-lea.
El se regăseşte pe Lista Monumentelor Istorice, având codul CT-III-m-B-02920.
 
În 2010, 15 ianuarie, ziua de naştere a „Luceafărului“ a fost instituită drept Zi a Culturii Naţionale, prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, fiind sărbătorită ca atare pentru prima dată în anul 2011.




Reintegrarea Dobrogei în graniţele statului român a însemnat pentru provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră racordarea la ritmul de dezvoltare al ţării. Odată cu o administraţie nouă, a urmat o îndelungă perioadă de adaptare la modernitate, însoţită de entuziasm edilitar. Constanţa, ca parte importantă a Dobrogei, a început să se dezvolte. S-a construit mult, s-au făcut investiţii. În urma săpăturilor impuse de proiecte edilitare şi de noi construcţii, pământul anticului Tomis şi-a arătat generozitatea, lăsând să iasă la iveală adevărate comori. Şi astăzi, pământul pe care călcăm este înţesat de vestigii încă neştiute. Aici s-au înălţat edificii cu care trebuie să ne mândrim, cât încă le mai avem. Pământul acesta, binecuvântat cu deschidere la Marea Neagră, a fost călcat de oameni de valoare cărora li s-au înălţat busturi, a fost scăldat de sângele eroilor cărora li s-a înălţat monumente, spre veşnică neuitare.

De aceea, ne propunem, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, iniţiat de ZIUA de Constanţa, să readucem la lumină oamenii, întâmplările, legendele şi istoria oraşului. Să descoperim Constanţa aşa cum este: frumoasă, fascinantă, misterioasă. Să o scoatem din uitare, să o preţuim, să o iubim, să ne mândrim cu ea!
 
Proiectul #SărbătoreşteDobrogea este dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi celor 17 ani de activitate jurnalistică pe care ZIUA de Constanţa îi sărbătoreşte anul acesta.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

#scrieDobrogea Statuia lui Ovidius, o operă de... două parale?! (galerie foto) 

#scrieDobrogea #SărbătoreşteDobrogea alături de ZIUA de Constanţa!

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea
„Poporul român n-a fost nici leneş, nici lipsit de energie şi îndrăzneală“


#sărbătoreşteDobrogea
​Mesajul celebrului pianist de jazz Harry Tavitian

Ti-a placut articolul?

Comentarii