Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:37 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sâmbătă, FC Viitorul întâlneşte Steaua Gică Hagi - „Trebuie să arătăm dorinţă, sacrificiu şi spirit“

ro

23 Apr, 2016 00:00 697 Marime text

FC Viitorul susţine sâmbătă, de la ora 20.30, partida din etapa a opta a turneului play-off al Ligii 1, întâlnind în deplasare Steaua. Meciul se joacă pe Arena Naţională din Bucureşti.
 
Fără victorie în play-off, în care a înregistrat două egaluri şi cinci eşecuri în şapte partide, Viitorul speră să facă o figură frumoasă contra campioanei. „Va fi un meci frumos, pe un stadion extraordinar. Fiecare fotbalist îşi doreşte să joace genul acesta de partide. Trebuie să arătăm dorinţă, sacrificiu şi spirit. Toţi jucătorii să se autodepăşească, să dea tot ce pot. Încercăm să ne facem jocul nostru. Va fi foarte greu, dar nimic nu e imposibil. Adversarul e foarte bun, dar sperăm să fim mai bun ca el. Noi n-avem nicio presiune şi trebuie să arătăm dorinţă şi ambiţie. Avem multe de câştigat, dacă lucrurile ne ies foarte bine. Mereu ne-a fost greu cu Steaua, dar mergem încrezători la Bucureşti. Va fi un meci deschis, nici noi, nici ei nu traversăm perioade bune, astfel că urmărim victoria. Steaua are un lot extraordinar faţă de noi, cu jucători cu multe meciuri internaţionale la activ. Noi am evoluat mai puţin bine în acest an, dar vrem să terminăm favorabil sezonul“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul. Şi în această partidă, Hagi va sta în tribună, pe banca tehnică urmând a lua loc secundul Cătălin Anghel.

„S-a mers prea departe“ 

„Regele“ a comentat zvonurile că va pleca de la FC Viitorul, spunând că sunt exagerări. „S-a mers prea departe, aţi dat că am şi semnat. Sunt exagerări. Eu deocamdată sunt la FC Viitorul, am grijă de el, dar în fotbal nu ştii niciodată ce va fi mâine. N-am semnat însă cu nimeni, dar, da, sunt un antrenor care am oferte, ceea ce mă bucură“. Despre declaraţiile lui Adrian Mutu, cum că i-ar plăcea să antreneze Viitorul din vară, Hagi a spus: „Eu îmi văd de ale mele, am meciurile mele, problemele mele şi echipa mea. Nu fac cancan. Nu stau să vorbesc ce va fi de la vară încolo“.

Romario Benzar - „ Ne motivează acest lucru” 

În clasament, Steaua se află pe locul doi, cu 36 de puncte, având şanse mici să mai câştige campionatul. FC Viitorul e penultima în play-off, cu 25 de puncte. „Ne aşteaptă un meci foarte greu, ţinând cont că Steaua a pierdut calificarea în finala Cupei, dar, după părerea mea, şi campionatul. Sper să facem un meci bun şi să luăm un punct sau trei. Ar trebui să îi mai batem şi noi, avem multe eşecuri şi o singură victorie. Ne motivează acest lucru. Sperăm să trecem peste forma slabă din ultimul timp“, a spus fundaşul dreapta al FC Viitorul, Romario Benzar.
 
„Deşi nu trece printr-o perioadă bună, Steaua rămâne o formaţie puternică. Sperăm să învingem şi să terminăm cu capul sus acest play-off. Nu prea ne-a ieşit jocul în ultima perioadă, dar sper ca pe final să avem altă faţă“, a spus şi atacantul Vlad Rusu.

FC Viitorul II, meci cu CSM Olteniţa 

Sâmbătă, are meci oficial şi FC Viitorul II, echipa secundă a FC Viitorul. Jucătorii pregătiţi de Cristian Cămui şi Constantin Fălină vor evolua, de la ora 17.00, pe terenul formaţiei CSM Olteniţa, în etapa a 21-a a Ligii a III-a, seria secundă. FC Viitorul II a acumulat până acum 20 de puncte, în timp ce echipa din Olteniţa are 15 puncte.

Ti-a placut articolul?

Comentarii