Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:14 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Nu părăseşti România, pentru că taică-tău are cazan de ţuică!” Actorul Ilarion Ciobanu a jucat rugby la Constanţa. I se spunea „Gloaba” (galerie foto)

ro

05 Dec, 2013 00:00 5612 Marime text
Născut în 1931, la Ciucur, în Tighina (care făcea parte atunci din România), cel care avea să devină peste ani un actor celebru şi-a petrecut copilăria la Constanţa. La 12 ani, el lucra deja, intrând băiat de prăvălie. A făcut apoi de toate: a săpat, a fost hamal în port, tractorist, marinar, pescar sau tâmplar. La Constanţa s-a apucat şi de rugby, ulterior ajungând un apreciat jucător de linia a II-a, consacrarea cunoscând-o la Dinamo.
 
La Constanţa, tânărul Ilarion juca rugby pe plajă, fiind considerat unul dintre pionierii de la mal de mare ai acestui sport. În cartea „50 de ani de rugby la Constanţa”, Nicolae Dan şi Florian Constantin fac referire şi la viitorul actor. „Conform părerii unor vechi prieteni şi cunoscători ai acestui sport, leagănul rugby-ului constănţean se află în partea de nord-est a oraşului, pe cele două frumoase plaje - Modern şi Trei Papuci. Pe aceste suprafeţe de nisip auriu, imediat după război, au apărut grupuri de tineri care se întreceau în adevărate campionate locale de înot în mare şi de sărituri de pe digul Y, transformat în trambulină. Există şi un clasament valoric. Ţin minte că sute de tineri îi admirau şi îi aplaudau pe aceşti frumoşi tineri cu corpurile bronzate, pentru reuşitele lor. Se făceau chiar pariuri cu privire la câştigători. Câteva nume ale celor mai buni rugbyşti, intraţi în legendă, sunt: Gică Budi, Ilarion Ciobanu (alias Claris), Nae Şifărescu, Vasile Giuglea, Ţuţu Apostol, Puiu Ion, Gh. Alexandru, Ţony şi mulţi alţii.

Din aceste grupuri de băieţi talentaţi s-au născut pionierii rugbyului constănţean. Prima echipă înfiinţată a fost cea a «veteranilor» din construcţii, a doua cea a muncitorilor portuari, a treia fiind cea a navaliştilor de la Şantierul Naval Constanţa. Echipa portuarilor era formată din Vasile Giuglea, pilotul Puiu Ion, Ilarion Ciobanu (Claris), Nae Şifărescu, Ţuţu Apostol, Şony V., Traian Doiciu, Culică Ion, Vasilescu Ştefan, Drăghia Costel, Stamate N., Nachel M., Craiu C-tin, Nicu Simion, Bălan Petre, Camară V., Şulea Andrei, Olaru Ion. În vara anului 1952, rectorul Institutului Politehnic din Galaţi hotărăşte ca jucătorii echipei de rugby să facă practica anuală la Administraţia Portului şi la Şantierul Naval Constanţa. La sfârşitul vacanţei de vară, n-am plecat cu mâna goală la Galaţi, l-am luat cu noi pe Claris, care a devenit jucătorul Ştiinţei. A jucat la Galaţi doar un sezon, pentru că, în timpul unui meci meci-şcoală cu Progresul Bucureşti, a fost remarcat şi ulterior transferat la această echipă, unde a făcut o linie a treia de excepţie, împreună cu Paloşeanu şi Emil Dumitrescu”, se arată în carte.
 
Juca precum în propria curte
 
Ajuns la 79 de ani, unul dintre eroii acelor vremuri, Vasile Giuglea, are numai cuvinte de laudă la adresa rugbystului Ilarion Ciobanu. „Îi spuneam «Claris» sau «Gloaba», pentru că era înalt şi alerga precum un cal. A jucat puţin la Constanţa. A lucrat o perioadă în Port. L-am avut coechipier însă mai mult timp la Dinamo Bucureşti, unde venise de la Ştiinţa Bucureşti. Juca în linia a II-a şi era un rugbyst foarte bun. Nu avea frică de nimic pe teren, nici în deplasare, nici acasă. Evolua fără reţineri, de parcă se afla în curtea lui. Marca şi multe eseuri. Era mai mare cu trei ani ca mine. Ne-am cunoscut la Constanţa prin intermediul unei cunoştinţe comune. Eu jucam în linia I. Ciobanu era un băiat extraordinar, un tip valabil şi un bun coleg”, spune Vasile Giuglea. „Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiați sub apelativul «Claris», Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect”, este descrierea pe care i-o face Wikipedia.
 
Dialoguri pe teme literare cu antrenorul
 
Pe lângă talentul sportiv, Vasile Giuglea a remarcat la Ilarion Ciobanu şi cultura sa. „Era bine pregătit din acest punct de vedere, un om citit. Vorbea foarte mult pe teme literare cu antrenorul nostru de la Dinamo, Titi Ionescu. Îşi dădeau şi replici. Îmi plăcea foarte mult să asist la dialogurile lor. Erau extrem de interesante”, arată bătrânul. Giuglea s-a întâlnit de câteva ori cu Ilarion Ciobanu şi după ce el renunţase la rugby, iar fostul său coleg devenise un star de cinema. „Turna la Brăila «Aurul, Profetul şi Ardelenii». Îl aştepta pe Ion, pistolarul, îmbrăcat ca în film. I-am zis: «Hai, băi Gloabă, la un şpriţ!». Am depănat amintiri. Apoi ne-am văzut şi în vara în care a filmat la Constanţa «Toate pânzele sus». Îşi făcea viaţa în port, la digul acela în formă de Y. În filmul «Dacii», ştiu că au fost distribuiţi şi patru sau cinci rugbyşti, pentru cascadorii. Printre ei s-a aflat şi Dumitru Ghiuzelea, zis «Turcul», o aripă de la Dinamo, jucător mare de tot, dar bun şi la fotbal, şi la handbal. Soţia sa făcea parte din echipajul 8+1 de canotaj al României. Dumitru era şi internaţional, dar autorităţile nu-i dădeau voie să părăsească ţara la meciurile din străinătate, din pricina cazanului de făcut ţuică pe care îl avea tatăl său!”, arată Vasile Giuglea, care va împlini 80 de ani pe 22 aprilie anul viitor.
 
„Ce să caute un marinar la pompieri?”
 

Fostul rugbyst Vasile Giuglea este născut şi crescut în Constanţa, văzând lumina zilei în Piaţa Chiliei. A ajuns la rugby dintr-o întâmplare. Avea 21 de ani şi a mers odată, cum făcea de atâtea ori, la terenul din zona actualului bulevard Mamaia, să vadă fotbal, dar acolo a dat de un sport nou, în care mingea nu era rotundă, ci ovală. „Auzisem de rugby, dar nu ştiam multe. Am fost oprit la echipă. Asta era miercuri, iar duminică am jucat la Bucureşti. Nu aveam eu multe cunoştinţe tehnice şi tactice, dar aveam forţă, eram zdravăn de tot. Luam balonul în braţe şi nu-i mai dădeam drumul. Am pierdut categoric partida din capitală, însă eu am fost remarcat de cei din Bucureşti. Am fost întrebat: «De câţi ani joci rugby?». «De miercuri!», am răspuns. «Faci mişto de mine?», s-a încruntat tehnicianul, care s-a convins apoi că spusesem adevărul. După meciul nostru, a urmat partida Ştiinţa Timişoara - Dinamo, câştigată de clubul bucureştean. Eu am ajuns pe lista lui Dinamo, unde am jucat apoi pe perioada armatei. Eram marinar pe atunci, iar la Constanţa, când mi-a venit ordinul de încorporare, mi-au zis: «Ce să caute un marinar la pompieri?». Astfel că am ajuns la o unitate de Securitate din oraşul Stalin (actualul Braşov), unde nu am stat însă decât două luni, ajungând finalmente în Bucureşti, unde am şi jucat la Dinamo. În 1957, am cucerit titlul cu această echipă, fiind primul campion naţional la rugby al Constanţei”, povesteşte Vasile Giuglea, convocat, în acelaşi an, şi la echipa naţională de tineret.
 
Dinamo l-a pus să plătească echipamentul militar
 

Puternicul pilier nu a rămas la Dinamo şi după încheierea stagiului militar, neplăcându-i starea de lucruri care se instaurase la echipă. Astfel că s-a întors la Constanţa. Dinamoviştii au digerat greu această decizie a tânărului Giuglea, astfel că, drept răzbunare, l-au pus să plătească echipamentul militar, care, au invocat ei, nu fusese predat, lucru neadevărat însă. Vasile a trebuit să plătească o amendă de 800 de lei, în condiţiile în care salariul său era puţin peste 500 de lei. „Aşadar, am revenit acasă. Am jucat o scurtă perioadă la SNC, apoi am trecut la Farul, cu care, după câţiva ani, am avut o serie de patru sezoane consecutive încheiate pe locul patru. Am jucat până aproape de 33 de ani, când am revenit la prima mea dragoste: marea. M-am îmbarcat din nou şi am navigat pe mările şi oceanele lumii până la pensie. Pe navă eram electrician. La Farul am jucat aproape zece ani. În acea perioadă, campioană ieşea mai mereu Griviţa Roşie. Celelalte forţe ale campionatului erau Steaua şi Dinamo, dar noi le ciocăneam bine pe toate trei la Constanţa. Jucam în deschiderea meciurilor de fotbal”, mai spune Vasile Giuglea.
 
A absolvit şcoala de maiştri electricieni
 

În aceeaşi carte „50 de ani de rugby la Constanţa”, autorii subliniază rolul important pe care îl avea Giuglea în echipa Farul şi în rugby-ul constănţean al acelor vremuri. „Care erau vârfurile generaţiei acelui moment? Părerile spectatorilor erau împărţite - cei mai mulţi îi apreciau pe Vasile Giuglea şi pe Traian Doiciu, dar nu puţini îi considerau la fel de valoroşi pe regretatul Tănase, pe George Stanciu sau pe Iulian Dragomir. Perechea de pilieri - V. Giuglea şi T. Doiciu - era foarte apropiată ca valoare de renumiţii Pârcălăbescu, Teofilovici şi, mai târziu, Dinu. Rememorând acele momente, puţini ştiu că Vasile şi Traian se cunoşteau din copilărie. Familiile lor, modeste, dar respectate în cartierul Ion Raţiu din Constanţa, unde trăiau, erau prietene. Cei doi au fost colegi de bancă la grădiniţa de copii de la Şcoala nr. 5, unde au terminat şi clasele primare. Viaţa i-a purtat pe aceleaşi meleaguri. Au devenit muncitori calificaţi în Portul Constanţa, Vasile la siloz, între timp absolvind şi şcoala de maiştri electricieni, iar Traian la Dezrobirea, unde a fost şef de echipă, cu 30 - 35 de muncitori în subordine, ocupându-se de lucrări de specialitate pe navele care operau în port. Tot împreună au început să joace rugby. Primul a fost Vasile, care l-a tras după el şi pe Traian. Aceşti doi tineri, modeşti şi cuminţi, au servit echipa Farul cu un devotament exemplar, ultimul până la sfârşitul vieţii”, se arată într-unul dintre capitolele lucrării.
 
Sursa foto: 1 - Rompres; 2 - cinemagia.ro; 3 - actori.e-4tv.info; 4, 5 şi 1 din galeria foto - „50 de ani de rugby la Constanţa”

Ti-a placut articolul?

Comentarii