Handbal. Marius Stavrositu, antrenorul principal al CSM Constanța „În noul sezon, obiectivul nostru e să ne batem în prima parte a clasamentului“ (VIDEO) (P)
Handbal. Marius Stavrositu, antrenorul principal al CSM Constanța: „În noul sezon, obiectivul nostru e să
11 Aug, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
290
Marime text
290
Marime text
- Interviu la ZIUA de Constanța cu Marius Stavrositu, fostul mare handbalist al Constanței și al României, care, ca antrenor, se află în fața celui de-al doilea an la rând pe banca tehnică a echipei de pe litoral.
Echipa masculină de handbal seniori a CSM Constanța se pregătește pentru un nou sezon în Liga Națională, după situația specială pe care a avut-o în stagiunea trecută, 2025/2026.
Pentru noul campionat, echipa a reușit să se organizeze mai bine și din timp, au fost operate și mai multe transferuri importante (inclusiv jucători de Națională), iar aspirațiile au crescut.
Despre punctul din care a plecat, anul trecut, CSM Constanța (într-un nou proiect al handbalului constănțean) și unde este în acest moment, despre pregătire, meciuri amicale, transferuri, obiectivul pentru noul sezon și unde își va disputa echipa meciurile de acasă, am discutat, astăzi, 11 august 2026, într-un interviu la ZIUA de Constanța, cu Marius Stavrositu, antrenorul principal al CSM Constanța.
Fost mare handbalist al Constanței și al României, conducător de joc ce făcea spectacol pe teren, Marius Stavrositu se află în fața celui de-al doilea an la rând ca antrenor principal al CSM Constanța, director tehnic al echipei de pe litoral fiind Aihan Omer.
„Aș îndrăzni să spun că am plecat de la zero“
Pentru început, v-aș invita să faceți un scurt comentariu asupra evoluției echipei din sezonul trecut, unul special pentru CSM Constanța, ca să vedem de unde s-a plecat în noul proiect al handbalului constănțean și unde suntem în acest moment.
Anul trecut a fost unul de referință pentru această echipă și pentru oraș. Cum știm bine cu toții, handbalul constănțean a avut o evoluție foarte bună de-a lungul istoriei. Dacă m-ați întrebat de unde am plecat, aș îndrăzni să spun că am plecat de la zero. Vara trecută, când, atât eu, cât și domnul Aihan Omer am fost instalați la conducerea echipei, aveam un singur jucător, deci handbalul constănțean nu prea mai exista. Și acel jucător a fost dat împrumut la Buzău. Mă rog, au fost câteva discuții, ca să-l putem lua înapoi, el exprimându-și dorința de a rămâne în continuare la Buzău, pentru că la Constanța au fost câteva probleme financiare, jucătorii nu erau plătiți de șase luni, iar noi am apărut probabil într-unul dintre cele mai grele momente ale acestui oraș la secția de handbal. Lucrurile s-au pus însă la punct. E clar că problema financiară a fost una foarte mare și noul președinte a reușit să readucă la zi această echipă. Bineînțeles însă că toate datoriile financiare a trebuit să fie plătite și, în același timp, bineînțele că banii care au fost plătiți către jucători ne-au luat din bugetul de anul trecut.
Vara trecută, au avut la dispoziție doar două săptămâni pentru a strânge 14 jucători
Anul acesta, lucrurile s-au pus la punct, am reușit oarecum să ne organizăm mai din timp. Dacă, vara trecută, am avut două săptămâni la dispoziție ca să putem strânge 14 jucători, pentru a ne putea înscrie în Liga Națională, anul acesta am reușit din timp să mai aducem patru - cinci jucători. Nu este ce ne-am dorit noi, am fi vrut să fie mai multe schimbări, dar bineînțeles că a trebuit să ne încadrăm într-un buget și atunci am păstrat nucleul de anul trecut, pe lângă care am reușit să plombăm, spunem noi, cu câțiva jucători de valoare, o mare parte dintre ei au cochetat cu echipa națională.
„Suntem pe un drum ascendent“
Totuși, suntem la început, iar o luăm de la capăt, e o reformare. Suntem într-o continuă luptă de a reuși să-i facem pe acești băieți să joace împreună. Pentru că nu e simplu să iei un jucător din stânga, unul din dreapta, unul de la Baia Mare, unul de la Vaslui și să-i și faci într-o lună să joace. E destul de complicat, dar suntem pe un drum ascendent.
„Noi, constănțenii, știm ce înseamnă să alergi în nisip“
Ați început pregătirea pentru noul sezon luna trecută, pe 20 iulie, cu antrenamente pe plajă, dar și la sală. Cum a decurs pregătirea până acum?
La început, am intrat ușor în efort. Prima săptămână a fost pe plajă. Pentru mulți dintre componenții acestei echipe nu știu cât a fost de confortabil, pentru că o mare parte dintre ei n-au mai făcut niciodată antrenamente pe plajă. Noi, cei care suntem constănțeni, știm ce înseamnă să alergi în nisip. Le-am și spus că, spre sfârșitul săptămânii, probabil oboseala se va instala, ei n-au crezut. Bineînțeles că, peste o săptămână, jumătate dintre ei erau puțin obosiți. Dar, traversând o perioadă de pregătire, de acumulare, simplu nu are cum să fie. Atunci când vorbim de sport de performanță lucrurile se schimbă.
„La mine e puțin mai simplu, că, atunci când mi-e greu, mă pot opri, nu mă ceartă nimeni!“
Am văzut că inclusiv dumneavoastră ați intrat printre jucători, la antrenamentele pe plajă. Cum mai e, cum v-ați simțit fizic?
Am lucrat cot la cot cu sportivii. Îmi face plăcere să pot ține ritmul cu băieții. Bineînțeles că nu am fost la nivelul lor, dar, totuși, nu am renunțat. O fac pentru mine și pentru că, în continuare, îmi face plăcere să mă antrenez cu ei. La mine e puțin mai simplu, că, atunci când mi-e greu, mă pot opri, nu mă ceartă nimeni! În schimb, de partea cealaltă, băieții și-au văzut de treaba lor.
„Pentru primele meciuri, echipa s-a mișcat bine“
CSM Constanța a disputat și primele două amicale ale verii, ambele cu Steaua București, jucate în Sala Sporturilor „Simona Amânar“ și ambele câștigate (28-25 și 36-30). Cum s-a mișcat echipa și ce partida amicale mai susțineți în perioada de pregătire?
Pentru primele meciuri, noi spunem că echipa s-a mișcat bine, sigur însă că avem foarte multe lucruri de pus la punct. Nu știu cât timp vom avea să rezolvăm și celelalte probleme. E clar că omogenizarea echipei încă are de suferit, de aceea avem șase - șapte meciuri de pregătire până începe campionatul. Obiectivul nostru principal a fost să câștigăm ambele partide. Am reușit și să rămânem în efectiv complet, pentru că meciurile de pregătire, mai ales venite după o perioadă solicitantă de pregătire, nu sunt ușoare.
Turnee la Timișoara și Vaslui
În continuare, pe 14 și 15 august, avem turneu la Timișoara, unde vom întâlni trei echipe foarte puternice, două din România și una din Serbia. După care, săptămâna cealaltă, vom participa la un turneu la Vaslui, cu două meciuri. Spunem noi că, până atunci, lucrurile se vor mai pune la punct.
Trebuie să găsim formula prin care să ne îndeplinim obiectul din noul sezon, unul îndrăzneț, într-un campionat care este mult mai puternic față de ceilalți ani. Dacă, înainte, erau 14 echipe, anul trecut au fost 11, acum vor fi 12. Practic, dacă a scăzut de la 14 la 11-12 echipe, campionatul României e mult mai așezat.
„Nu e un obiectiv ușor de atins“
Practic, ce obiectiv și-a fixat echipa în noua stagiune?
Obiectivul CSM Constanța în noul sezon e să ne batem în prima parte a clasamentului, aceasta însemnând locurile 1-6. Repet, nu e un obiectiv ușor de atins, sunt șase - șapte echipe care joacă de foarte mult timp împreună. Au același nucleu de jucători de cinci, șase, șapte ani. Noi practic suntem, aș îndrăzni să spun iar, o echipă nou înființată. Nu e simplu. Încercăm să integrăm și câțiva constănțeni de-ai noștri. Din păcate pentru noi, nu avem foarte mulți juniori care au reușit să facă pasul la echipa mare. Dar avem destul de multă răbdare, așa cum și cu noi au avut alți antrenori. Această trecere de la juniori la seniori nu este simplă. Nivelul fiind foarte înalt. necesită timp să te poți ridica la nivelul seniorilor.
Lotul de jucători prezent la reunirea de pe 20 iulie 2026
- portari - Vitali Shymanskyi (Ucraina), Antonio Cristea (n.r. între timp, a venit și tunisianul Fradj Ben Tekaya).
- coordonator de joc - Mihai Bogdan Dobra;
- extremă stângă - Iulian Cristian Roșu, Khazein Rustamov (Georgia), Andrei Bogdan Murat;
- inter stânga - Călin Mihai Căbuț, Gabriel Ștefan Cumpănici, Adama Adam Sako (Franța), Gabriel Cristian Ilie;
- centru - Liviu Emil Caba, Mihai Sebastian Bujor;
- inter dreapta - Anderson Mollino daSilva (Brazilia);
- extremă dreapta - Gabriel Bujor, George Teodor Ștefan, Tudor Bogdan Buguleț,
- pivot - Bogdan Cătălin Rață, Gabriel Massuca Teca (Angola), Alexandru Popa.
„Toate echipele se bat pe acești jucători“
Mai vin jucători, mai pleacă cineva?
Cam acesta este lotul. E și o perioadă în care e foarte greu să mai poți lua jucători, pentru că majoritatea handbaliștilor de valoare au contracte. Există variante în România să ai buget și să nu poți lua jucători, în special români, pentru că după aceștia ne-am uitat în mare parte. Nucleul de selecție e unul destul de restrâns și atunci toate echipele se bat pe acești jucători. Noi am fi vrut să mai luăm doi jucători, dar, din păcate, ei aveau în continuare contracte. Atât am putut lua anul acesta.
Entuziasm și dorință
Având în vedere această nouă configurație a lotului de jucători, care credeți că va fi punctul forte al CSM Constanța în noul sezon?
Cred că vor conta entuziamul jucătorilor și dorința lor de a arăta că și-au dorit să vină la Constanța. Mare parte dintre ei știu foarte bine istoria pe care a avut-o acest oraș în handbal. Pentru majoritatea dintre e o onoare să joace la o fostă campioană și am câștigat de câteva ori campionatul României. Sunt mulți jucători care nu au reușit să câștige o medalie în cariera lor de până acum, iar ambiția lor în acest sens și dorința de a juca la un club cu renume în handbalul românesc și nu numai (echipa Constanței a avut evoluții bune și în cupele europene) pot face diferența. Sunt convins și că e o presiune care apasă pe umerii lor. Noi știm ce înseamnă să joci sub presiune și contează cu cât înțeleg mai repede ce înseamnă această presiune. O mare parte dintre jucători, repet, nu a jucat la un nivel extraordinar de mare, dar anul trecut au văzut ce le cerem noi, performanță. Ei trebuie să lupte împreună, pentru a reuși să ne clasăm pe unul dintre locurile din prima jumătate a campionatului.
Să joci acasă cu sala goală - inconfortabil
Din ce știți, ar exista posibilitatea ca la Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța meciurile să se joace din nou cu spectatori? Iar dacă nu, echipa va evolua în noul sezon, pe teren propriu, tot la Sala Sporturilor din Constanța sau va merge în altă parte, cum de altfel s-a întâmplat și în finalul sezonului trecut?
Sper să se remedieze această problemă, dar, vorbind din ce știu eu strict astăzi, meciurile de acasă le vom juca la Medgidia. Pentru că să joci acasă cu sala goală nu știu cât e de confortabil nici pentru jucători. Parcă nu simți atmosfera. Am și jucat așa, fără fani, meciul contra CSM București și, chiar dacă am făcut-o foarte bine, am simțit ce înseamnă lipsa aportulului publicului. Apoi a trebuit să mergem la Medgidia, unde ne-au însoțit și câțiva suporteri care au fost tot timpul alături de echipă. Ne-au încurajat, iar, în ultima etapă, am reușit o victorie contra celor de la Suceava. Astfel că am intrat altfel în vacanță. Când termini cu o victorie, lucrurile sunt altfel, mult mai așezate.
„În noul an, putem face destul de multe surprize“
În noul campionat, aveți parte de un debut în forță, acasă, contra lui Dinamo, multipla campioană a României.
Da, este o oportunitate pentru băieți să arate că merită să facă parte din această echipă. Nu e prima dată în cariera lor în care joacă cu o formație a lui Dinamo, care ne reprezintă cu succes în cupele europene. Am fost învățat că miracolele se întâmplă, mai rar, e adevărat, dar se întâmplă. Noi vom juca 100% la victorie, nu se știe niciodată. Mai ales că e și prima etapă și, cum se spune, echipele mari intră de obicei mai greu în competiție. Noi sperăm să facem un joc bun, să ne vedem de treaba noastră și, de ce nu, să și batem, că nu e absolut nimic imposibil. În noul an, putem face destul de multe surprize.
„Le mulțumesc din suflet că sunt alături de noi“
În final, un mesaj pentru suporteri pentru noul sezon?
Îi așteptăm să ne susțină, chiar dacă nu jucăm în Constanța. O mare parte dintre fani au făcut parte din galerie și atunci când eu aveam 18 ani. În continuare îi văd și le mulțumesc din suflet că sunt alături de noi și ne-au sprijinit și într-un an 2025/2026 în care poate că foarte puțini au înțeles prin ce a reușit să treacă această echipă. În schimb, noi ne-am văzut de treaba noastră, am tăcut din gură, au fost și critici, și lucruri bune, dar îi așteptăm în continuare să fie lângă noi. Nu este vina noastră că nu jucăm la Constanța, în fața suporterilor, și sunt convins că această echipă, începând cu noul sezon, își va face mult mai mulți fani.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
CSM Constanța, victorie și în al doilea amical cu Steaua București. Constănțenii s-au impus cu 36-30 (VIDEO) (P)
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


