Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul denunţă interesele pe care le are AFAN în cazul „Cristocea" Atac la imaginea lui Gică Hagi

ro

19 Feb, 2013 22:41 1944 Marime text
hagi.jpgFC Viitorul a emis ieri un comunicat oficial ca reacţie la acţiunile Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori din România (AFAN) în cazul „Vasilică Cristocea", speţa urmând a fi judecată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

„Comunicatul de presă emis de AFAN şi publicat în presa centrală de astăzi (n.n. ieri) reprezintă un atac direct la adresa clubului nostru şi urmăreşte mai multe interese, inclusiv, aşa cum se menţionează, modificarea Regulamentului pentru Statutul şi Transferul Jucătorului de Fotbal. În ce priveşte speţa prezentată în comunicat, AFAN-ul a omis să transmită opiniei publice că cererea jucătorului Vasilică Cristocea formulată în contradictoriu cu clubul nostru a fost respinsă de toate instanţele sportive din România, iar jucătorul, legitimat la noi, a primit toate drepturile salariale cuvenite, i-a fost dublat salariul, a participat la jocurile oficiale şi amicale, precum şi la programul de pregătire din ţară şi din străinătate. «Presupunerile» AFAN-ului legate de intenţiile noastre viitoare de a înceta raporturile contractuale cu jucătorul nu îl protejează pe acesta, ci afectează imaginea clubului FC Viitorul Constanta şi, implicit, pe cea a lui Gheorghe Hagi", se arată în comunicatul Viitorului.

Sursa foto: Academia Hagi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii