De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:25 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Astăzi, meci la Constanţa cu CS Baloteşti Farul vrea o victorie care să facă uitat eşecul de la Berceni

ro

06 Nov, 2015 00:00 984 Marime text
Stadionul „Farul” din Constanţa găzduieşte, astăzi, meciul de deschidere a etapei a 12-a a Ligii a 2-a, dintre FC Farul şi CS Baloteşti. Partida începe la ora 17.00, biletele costând 5 lei (la peluze) şi 10 lei (la tribune). În clasament, FC Farul ocupă poziţia a şasea, cu 17 puncte, în vreme ce echipa din Ilfov e a 11-a, cu nouă puncte. 
 
Ambele adversare de astăzi vin după eşecuri cu 0-1 în deplasare în etapa precedentă: „marinarii“ cu ACS Berceni (înfrângere care a încheiat o serie de trei succese la rând ale constănţenilor), iar CS Baloteşti cu Gloria Buzău. Oaspeţii de astăzi ai Farului sunt fără victorie în ultimele cinci meciuri, când au înregistrat trei eşecuri şi două egaluri.
 
„Disputa cu CS Baloteşti va avea gradul ei de dificultate. Oaspeţii sunt agresivi şi arţăgoşi în joc, punând accent în special pe factorul fizic, dar trebuie să câştigăm. Altă variantă nu avem. Să sperăm că ne vom impune printr-un joc elaborat şi eficient“, a declarat preşedintele executiv al clubului constănţean, Auraş Braşoveanu. La FC Farul nu vor juca sigur astăzi mijlocaşii Florin Pătraşcu şi Adrian Ionescu, eliminaţi în partida de la Berceni.
 
Celelalte partide ale rundei se dispută sâmbătă, 7 noiembrie, după programul: de la ora 11.00 - Ceahlăul Piatra Neamţ - ACS Berceni, Academica Clinceni - Rapid CFR Suceava, Dunărea Călăraşi - Bucovina Pojorâta, Dacia Unirea Brăila - Gloria Buzău; de la ora 13.30 - Rapid Bucureşti - Oţelul Galaţi. SC Bacău are rundă liberă.
 
Clasament: 1. Rapid - 22p, 2. Suceava - 19p, 3. Bacău - 19p, 4. Călăraşi - 17p, 5. Clinceni - 17p, 6. Farul - 17p, 7. Brăila - 17p, 8. Berceni - 15p, 9. Buzău - 10p, 10. Pojorâta - 9p, 11. Baloteşti - 9p, 12. Oţelul - 8p, 13. Ceahlăul - 5p.
 
Sursa foto: webics.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii