Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:30 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sfântul Apostol Andrei şi Ziua României, sărbătorite la spitalele din Constanţa. Meniu tradiţional, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

ro

29 Nov, 2017 00:00 656 Marime text
Arimex Comexim 2000 SRL, societatea care asigură hrana necesară bolnavilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul CFR din Constanţa, a pregătit un meniu tradiţional de 30 noiembrie, sărbătoare în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
 

Astfel, la micul dejun, pacienţii din cele trei unităţi sanitare vor servi ceai lipton cu lămâie, unt, icre de crap cu ceapă, icre de hering cu ceapă, măsline negre, salam de vară, caş proaspăt de vacă, brânză de vaci, cremă de brânză pufoasă, brânză topită cu smântână, gem de căpşuni, miere, iar la supliment, biscuiţi, lapte dulce, iaurt natural, budincă Strumf, Jogobella cu piersici şi căpşuni, Monte smurfs. Pentru masa de prânz, angajaţii Arimex Comexim 2000 SRL au preparat ciorbă ţărănească de purcel, ciorbă de purcel cu smântână, ciorbă ţărănească de pui, supă de pui cu legume, supă de legume cu smântână, ceafă de porc la tavă şi piure de cartofi, chefal la cuptor cu lămâie şi legume sotate, macrou la tavă şi cartofi natur cu lămâie, file crap la cuptor pe pat de broccoli, conopidă şi cartofi, friptură de văcuţă în sos de roşii cu piure de cartofi, rasol de pui cu piure de cartofi, cartofi franţuzeşti cu brânză, smântână şi caşcaval, salată de varză albă cu morcovi, salată de castraveţi muraţi, salată de murături asortate (gogonele, pepene roşu şi conopidă). La desert, toată lumea va primi clementine, portocale, mere, mere coapte cu miere şi stafide, biscuiţi cu cremă de lămâie şi scorţişoară, compot de gutui. Cina din seara zilei de 30 noiembrie va fi şi ea una tradiţională. Pacienţii din cele trei unităţi sanitare vor primi pe mese ceai lipton cu lămâie, ficăţei de pui în sos ostropel cu mămăliguţă, conopidă gratinată cu brânză de vaci şi pui la tavă, friptură de pui la cuptor cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi, mămăliguţă cu brânză telemea şi smântână, piept de pui dezosat la grătar, conservă de sprot în suc propriu, macrou în sos tomat, budincă de spaghete cu brânză de vaci şi stafide, iar la desert, biscuiţi şi prăjitură de casă.

Meniu tradiţional şi de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României 

Bolnavii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul CFR din Constanţa vor avea parte de un meniu deosebit şi de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, pregătit cu mare dragoste de Arimex Comexim 2000 SRL. Micul dejun va consta din ceai lipton cu lămâie, unt, omletă simplă dietetică, salam de vară, pate de ficat de pui/porc, caşcaval, caş proaspăt de vacă, brânză de vaci, gem de căpşuni, miere, iar la supliment, biscuiţi, lapte dulce, iaurt natural. Bucatele vor fi deosebite şi pentru masa de prânz. Astfel, angajaţii Arimex Comexim 2000 SRL vor prepara borş de crap românesc cu smântână, ciorbă de pui a la grec, supă de pui a la grec, supă ţărănească de legume, iahnie de fasole cu ciolan marinat, iahnie de fasole cu piept de porc la cuptor, ficăţei de curcan în sos de roşii şi pilaf cu legume, rasol de pui cu piure de cartofi, salată de varză albă cu morcovi, salată de castraveţi muraţi, salată de murături asortate (gogonele, pepene roşu şi conopidă), iar la desert, clementine, portocale, gutui, pere, mere, mere coapte cu miere şi stafide, biscuiţi de crema de lămâie şi scorţişoară, biscuiţi cu cereale şi merişoare. La cină, pacienţii de la cele trei unităţi sanitare vor servi ceai lipton cu lămâie, cartofi gratinaţi cu gorgonzola şi camembert cu aripi de pui rumenite, friptură de pui la cuptor cu piure de cartofi, mămăliguţă cu brânză de vaci şi smântână, piept de pui dezosat la grătar, budincă de orez cu mere, dovleac şi gutui, iar la desert, biscuiţi şi prăjitură de casă.

„În numele tuturor pacienţilor internaţi, mulţumim bunilor samariteni, Delaco Distribution SRL, Smithfield Prod CoM SRL, Selgros Cash & Carry SRL şi SC Dobrogea Grup SA pentru grija şi sprijinul permanent acordat în îmbunătăţirea meniurilor celor aflaţi în suferinţă. Tuturor celor bolnavi, le dorim însănătoşire grabnică, iar celor care poartă numele Sfântului Andrei, precum şi tuturor românilor, le urăm cu drag La mulţi ani! Şi fie ca cel întâi chemat, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, să ne fie veşnic rugător şi sprijinitor către Părintele nostru din ceruri pe care îl mărim şi slăvim!“, a declarat Virgil Drăghici, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL.

Ti-a placut articolul?

Comentarii