Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal în armată Spitalul Militar Constanţa nu face faţă afluxului de doritori de angajare

ro

08 Feb, 2013 20:00 5853 Marime text
Spitalul_militar_-_sediu_spitalul_militar.jpgSpitalul Militar din Constanţa se află, în aceste zile, sub un adevărat asediu. Este vorba despre candidaţii care doresc să se devină militari pe bază de contract. Tinerii stau la coadă la cabinetele medicale pentru a completa dosarul necesar pentru recrutarea soldaţilor şi gradaţilor voluntari.

Candidaţii se plâng de organizarea defectuoasă a laboratorului de analize medicale a spitalului militar, motiv pentru care sunt nevoiţi să revină a doua sau a treia zi. Mai mult, în afară de constănţeni, la această unitate sanitară mai sunt arondate judeţele Tulcea şi Ialomiţa, motiv pentru care s-a format această aglomeraţie. Tinerii veniţi din cele două judeţe, în lipsa banilor dorm pe unde găsesc. Reprezentanţii Centrului Militar Judeţean Constanţa confirmă haosul, dar spun că situaţia este aceeaşi peste tot în ţară. „Încercăm, împreună cu cei din conducerea spitalului, să găsim o soluţie pentru rezolvarea situaţiei, am făcut şi un grafic dar degeaba", susţin aceştia. Potrivit Comandantului Centrului Militar Zonal Constanţa, Andrei Murineanu, circa 800 de constănţeni şi-au pregătesc dosarele. Aglomeraţia de la spital se va muta, după 20 februarie, la Centrul Militar Judeţean Constanţa care întocmeşte fiecărui candidat, un dosar cu documente doveditoare ale îndeplinirii criteriilor de recrutare. Dosarele candidaţilor declaraţi „admis" sunt trimise la centrele zonale de selecţie şi orientare de la Breaza, Câmpulung Moldovenesc şi Alba Iulia. În fiecare an, Ministerul Apărării Naţionale recrutează sute de tineri atraşi de educaţia gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă, posibilitatea de afirmare şi construire a unei cariere, un trai decent, garantat de venitul sigur şi de măsurile de protecţie socială.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii