Fetele îşi pun flori sub căpătâi, ca să-şi viseze ursitul Astăzi sunt Sânzienele, care împart rod holdelor şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor

În ziua de 24 iunie a fiecărui an, Biserica Ortodoxă pomeneşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi cunoscută în popor şi sub denumirea de Drăgaică sau Sânziene. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment consemnat de Sfântul Evanghelist Luca, a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea este atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului. Se spune că praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost instituit la 24 iunie, spre a înlocui sărbătorile păgâne cu caracter agricol din perioada solstiţiului de vară.

Drăgaica sau Sânzienele, în tradiţia populară

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaică. Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată, probabil, de la Sancta Diana, zeiţa silvestră. Sânzienele erau considerate reprezentări fitomorfe (florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca, în vremuri îndepărtate, populaţia din munţi să se fi întâlnit la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale, pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi de miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor“, pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac. În ajunul sau în ziua de Sânziene, aveau loc practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie. În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de sânziene, pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul urma să aibă o viaţă lungă atunci când coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă, se credea ca el va muri repede, în cazul în care aceasta aluneca spre marginea acoperişului sau cădea pe pământ. Fetele strângeau flori de sânziene, pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone, tinerele îşi făceau coroniţe din sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea. Gospodarii încercau să afle care va fi norocul animalelor, tot cu ajutorul florilor de sânziene. Astfel, în seara din ajunul sărbătorii, agăţau cununi de sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi, dacă a doua zi în coroniţe era prins păr de la anumite animale sau pene de la păsări, se considera că va fi un an bun mai ales pentru acestea.

Florile culese în zi de Sânziene, folosite în practicile magice

Florile culese în această zi erau prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, duse la biserică pentru a fi sfinţite şi păstrate, apoi, pentru diverse practici magice. Sărbătoarea Sânzienelor, care marchează mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum, se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care constelaţia Găinuşei răsărea, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă. Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se credea că, în ipoteza în care cucul înceta să cânte înainte de Sânziene, vara urma să fie secetoasă. Pentru a fi sănătoşi şi a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare. Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi, cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, tinerele fete şi femeile căsătorite se scăldau ritualic în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, se tăvăleau dezbrăcate în roua dimineţii, înainte de răsăritul soarelui. Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul flăcărilor. Pentru cinstirea memoriei morţilor, astăzi se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.
 
Sursa: CrestinOrtodox.ro