Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:48 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Daruri de Sfântul Nicolae, de la Arimex Comexim 2000 SRL Dulciuri, fructe, creioane şi cărţi de colorat, dar şi un meniu de sărbătoare pentru pacienţi

ro

06 Dec, 2017 00:00 673 Marime text
Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit azi de Biserica Ortodoxă, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, supranumit „Făcătorul de Minuni“.
 
Arimex Comexim 2000 SRL, societatea care asigură hrana necesară bolnavilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul CFR din Constanţa, va oferi, azi, pacienţilor un meniu de sărbătoare. Mai mult, salariaţii societăţii Arimex Comexim 2000 SRL vor lua chipul lui Moş Nicolae şi vor aşeza în papuceii micuţilor bolnavi peste o sută de pachete cu dulciuri, fructe, creioane colorate, dar şi cărţi de colorat din care vor afla despre Naşterea Domnului Iisus şi despre Magia Crăciunului.
 
La micul dejun, toată lumea va avea pe masă unt, crenvurşti din piept de pui, muştar cu hrean, caşcaval, cremă pufoasă de brânză, caş proaspăt de vacă, brânză de vaci, gem de căpşuni, miere, iar la supliment, pacienţii vor primi biscuiţi, lapte dulce, iaurt natural, Cocio Milkshake Capuccino, Jogobella cu căpşuni.
 
Bolnavii vor fi serviţi la masa de prânz cu borş de crap românesc cu smântână, supă de pui cu găluşte, supă de pui à la grec, supă de legume dreasă cu iaurt, muşchiuleţ de porc la tavă şi cartofi ţărăneşti, piept de pui la tavă cu piure de cartofi, rasol de pui cu piure de cartofi, ceafă de porc marinată la cuptor şi cartofi cu rozmarin, salată verde, salată de varză albă cu morcovi, salata de murături asortate (castraveţi, gogonele pepene roşu şi conopidă).
 
Desertul va fi compus din clementine, portocale, banane şi mere coapte cu miere şi stafide. Pentru cină, angajaţii Arimex Comexim 2000 SRL vor prepara ceai Lipton cu lămâie, ostropel din piept de pui cu pilaf, trunchi de peşte la tavă cu lămâie şi sote de broccoli, conopidă, cartofi cu morcovi şi rucola, paste milaneze, conserve de hering în sos tomate, salata de icre de crap cu ceapă, ficăţei de pui în sos ostropel, budincă de spaghete cu brânză de vaci şi stafide, iar la desert pacienţii vor primi biscuiţi şi prăjitură de casă.
 
„Toţi copiii ştiu că Moş Nicolae se îngrijeşte îndeaproape de ei: celor cuminţi le aduce daruri, iar celor neascultători - o vărguţă! Dar nu toţi ştiu că şi soldaţii, şi pescarii, şi marinarii îl consideră pe Sfântul Nicolae ocrotitorul lor. Adevărul este că Sfântul Nicolae este, de sute de ani, unul dintre cei mai iubiţi şi mai cinstiţi sfinţi. El nu este numai un moş care aduce daruri copiilor! Bisericile ridicate în cinstea lui pretutindeni în Europa şi poveştile despre minunile numeroase făcute de el sunt o dovadă a ajutorului pe care Sfântul Nicolae l-a dat celor sărmani şi celor aflaţi în primejdie, dar şi a dragostei pe care i-o poartă creştinii de pretutindeni“, a declarat Vergil Drăghici, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL.

Ti-a placut articolul?

Comentarii