Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:49 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Creştinii intră în Săptămâna Patimilor, cea mai importantă perioadă de dinaintea sărbătorii Învierii

ro

25 Apr, 2016 00:00 2124 Marime text

 
Astăzi începe ultima săptămână din Postul Paştelui, Săptămâna Mare, cea mai importantă perioadă de dinaintea Învierii Domnului Iisus Hristos.
 
Creştinii ortodocşi sunt îndemnaţi, în Săptămâna Mare, să participe la slujbele ce se oficiază în toată această perioadă - deniile. Acestea sunt cele mai profunde şi mai frumoase slujbe creştine. Deniile au apărut odată cu creştinismul şi se ţin şi în Postul Mare al Paştilor. Aceste slujbe se oficiază după ora 18.00 şi se deosebesc de priveghere - tot slujbe de seară - prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara. De luni până vineri, în ziua răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni rituale, cânturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament, numite paremii. Slujbele sunt rânduite astfel încât în fiecare zi din Săptămâna Patimilor să se citească o anumită Evanghelie. Scopul principal al deniilor este ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi prin meditaţie, prin pocăinţă şi post, să se alunge din suflet întunericul păcatelor, iar creştinii să se umple de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei lui Hristos.
 
Cele mai importante denii sunt cele de joi şi de vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, în timp ce denia de vineri seara se deosebeşte de celelalte prin cântarea Prohodului şi înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf, cusătura sau pictura de mare frumuseţe ce reprezintă scena punerii în mormânt. Chiar dacă nu au ținut tot postul, mulți dintre creștini aleg să postească măcar în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

Obiceiuri în Săptămâna Mare

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. În această perioadă, se face curăţenie generală în gospodării. Curţile sunt măturate, şurile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru că ele „te blestemă dacă Pastile le prind necurăţate“.
 
În lunea din Săptămâna mare, se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele, iar mobilierul este spălat şi reparat. Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi, bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti. În Joia Mare, dată-limită a slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică prescuri, colaci, vin, miere de albine şi fructe, pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, preotului, sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.
 
Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul, de frica Joimăriţei, care, în imaginarul popular, era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimăriţei erau căldura, oala cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc. Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori, nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimăriţă era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea.

Focurile de Joi-Mari

Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor, se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare, conform crestinortodox.ro. Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an - focurile de Mucenici, de Lăsatul-secului, de Sân-George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice (alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite. Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune „pentru morţii ce urmau să sosească“ şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldoviţa, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus), purtând denumirea de „încălzitul moşului“ dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.
 
Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: cozonaci cu mac şi nucă, pască, babe coapte în forme speciale de ceramică. Pasca, cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, după care, de jur-împrejur, se aşază aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut. În mijlocul tăvii se aşază, apoi, brânză de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor - popor mitic care trăia sub pământ - că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

În Vinerea Neagră, se ţine post negru

Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine, este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. Din această cauză, Vinerea Mare este zi de post negru. În Vinerea Mare, este interzis a se face copturi. Există credinţa că, dacă cineva se încumetă a coace în această zi, face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti. În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seara însă, întreagă suflare a satului bucovinean mergea la biserică, pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta în scopuri terapeutice.

În Sâmbătă Mare se sacrifică mielul

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire pentru Paşte, când femeile trebuie să finalizeze majoritatea mâncărurilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmează să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbătă Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptura şi borşul de miel. Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este sătul, iar Paştele este fudul“.
Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii, măcar o pălărie nouă. Sâmbătă seară, fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire. În el aşterne un ştergar curat şi aşază o lumânare albă, apoi ouă roşii sau încondeiate, cozonac, pască, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau bărbănoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc. Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, în semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii