Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine a câştigat contractul de 29 milioane de lei Încep lucrările de reabilitare a zonei pietonale din Peninsulă

ro

03 Mar, 2013 22:40 2209 Marime text
Primăria Constanţa a anunţat câştigătorul licitaţiei pentru atribuirea contractului „Execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii Reamenajarea integrata a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanţa”. Valoarea totală a contractului atribuit este de 29.543.222,71 lei.

Câştigătorul procedurii de achiziţii a fost desemnată asocierea ABC Val - SCD Antrepriză Construct. Scopul prezentei achiziţii îl reprezintă reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanţa prin realizarea unei structuri rutiere adaptate cu precădere la circulaţia pietonală, aferente unui număr de 21 străzi şi alei (reabilitare şi modernizare). De asemenea, zonele pietonale vor fi prevăzute cu rampe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. Vor fi efectuate lucrări la reţeaua de canalizare pluvială, lucrări de instalaţii electrice. La sfârşitul lucrărilor, va fi montat şi mobilierul urban. Contactul este finanţat prin fonduri europene prin Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1- Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1. Societatea ABC Val  se ocupă şi proiectul de reabilitate şi reamenajare a falezei Cazinoului, finanţat din fonduri europene. Lucrările constau în reabilitarea integrală a falezei, atât ce înseamnă partea inferioară, de structură, cât şi în partea superioară. Lucrările la faleză au termen de finalizare 24 de luni. SC ABC Val SRL este cea care a lucrat şi la parcarea verde din apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Reamintim că primăria Constanţa a demarat anul trecut şi proiectul „Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice - Piaţa Ovidiu”, finanţat cu fonduri europene prin Zona Metropolitană Constanţa (ZMC). Prin proiectul ZMC, Primăria Constanţa doreşte să transforme zona peninsulară într-un punct de atracţie turistică, primul fiind reabilitarea falezei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii