Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:34 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Bucate alese, preparate de Arimex Comexim 2000 SRL pentru pacienţii din Constanţa, de Sfinţii Trei Ierarhi

ro

31 Jan, 2017 00:00 925 Marime text
Creştin-ortodocşii i-au prăznuit, ieri, pe Sfinţii Trei Ierarhi, o sărbătoare a reconcilierii, care nu a trecut neobservată de societatea Arimex Comexim 2000 SRL. 
 
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Sfinţii Trei Ierarhi au un loc aparte în panteonul marilor ierarhi şi sfinţi ai bisericii creştine, motiv pentru care sunt sărbătoriţi laolaltă, pe 30 ianuarie. După ce, în prima zi a noului an, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, apoi, pe 25 ale lunii, pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, pe 27 ianuarie şi pe 13 noiembrie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, vine şi 30 ianuarie, zi în care cei trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă.
 
Angajaţii societăţii Arimex Comexim 2000 SRL au pregătit meniuri speciale, tradiţionale şi o mulţime de bunătăţi pentru pacienţii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa şi la Spitalul CFR. Astfel, la micul dejun, toată lumea a primit ceai Lipton cu lămâie, margarină, şvaiţer, crenvurşti de pui, muştar, şuncă presată, caş proaspăt de vacă, brânză proaspătă de vaci, telemea, iar la supliment - biscuiţi, lapte dulce şi iaurt natural.
 
Şi prânzul a fost unul special, pacienţii celor trei unităţi sanitare fiind serviţi cu ciorbă de purcel à la grec, borş de fasole uscată, supă poloneză dreasă, supă de legume à la grec, supă de spanac cu fulgi de ou, varză călită şi coaste de porc la cuptor, varză călită cu carne de porc, friptură de pui la cuptor şi cartofi natur, spaghete în sos de roşii cu friptură pui, rasol de pui şi cartofi la cuptor, ficăţei de pui în sos ostropel cu piure de cartofi, mâncare de spanac cu friptură de pui şi salată de pepeni muraţi. Desertul a constat în plăcintă cu mere, compot de mere, fructe şi eugenii.
 
Şi cina fost deosebită, pregătită cu mare grijă de angajaţii societăţii Arimex Comexim 2000 SRL. Toţi pacienţii au primit ceai Lipton cu lămâie, mămăliguţă cu brânză proaspătă de vaci şi smântână, mămăliguţă cu brânză telemea şi smântână, cartofi gratinaţi cu brânză de vaci, cotlet de porc în sos ostropel şi paste Barilla, budincă de orez cu mere, mâncare de spanac cu friptură de pui. La desert, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit biscuiţi şi prăjitură de casă.
 
„Tuturor pacienţilor internaţi le dorim însănătoşire grabnică şi rugăm pe bunul Dumnezeu şi pe Maica Domnului să le tămăduiască sufletele şi trupurile, să le dăruiască pace sufletească, să le dea putere să învingă toate greutăţile zilelor ce vor urma“, a declarat Virgil Drăghici, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii