Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bonurile de masă şi schimbarea echipei Coiciu De ce au făcut grevă angajaţii RATC şi cu ce s-au ales? (galerie foto)

ro

23 May, 2013 00:00 2532 Marime text
Ziua de ieri a început prost pentru mii de locuitori ai municipiului Constanţa, care au aşteptat ore în şir autobuzele Regiei Autonome pentru Transport în Comun Constanţa, care aşa şi nu au mai apărut. Într-un final, constănţenii au apelat la microbuze şi taxiuri.

Motivul a fost greva spontană, organizată de angajaţii RATC, care au refuzat să-şi înceapă activitatea până la orele prânzului. „Este o grevă absolut ilegală. Culmea este că marţi am avut o întâlnire cu sindicatul timp de trei ore şi nu mi s-a comunicat nimic. Revendicările angajaţilor se schimbă de la oră la oră. Au cerut demisia liderului de sindicat, lucru care s-a şi întâmplat. Acum vor mărire de salariu şi anumite sporuri. Le-am cerut să desemneze 5 reprezentanţi să vină la dialog”, a precizat, iniţial, directorul general al RATC, Ovidiu Tănase. Printre revendicările angajaţilor se numără: majorarea salariilor cu 60%, acordarea sporului de noapte, a sporului de vechime, de muncă grea, a primelor de vacanţă şi a tichetelor de masă, de care nu mai beneficiază din anul 2008.

Mai mult, angajaţii RATC au cerut demisia liderului de sindicat, Timur Ibram, a şefului de autobază Gevat Bari, a şefului Corp Control Cornel Marin, a şefului Birou Administrativ Nicolae Vatră şi a directorului (fost director general al regiei) Dumitru Coiciu. O altă nemulţumire a angajaţilor RATC o reprezintă microbuzele care circulă prin oraş, multe din ele fără licenţă. Reprezentanţii protestatarilor au fost chemaţi la negocieri la care au participat şi directorul general al RATC, Ovidiu Tănase, şi viceprimarul municipiului Constanţa, Gabriel Stan.

Promisiuni, promisiuni şi iar promisiuni

În urma presiunii celor câteva sute de protestatari, care au refuzat să iasă cu autobuzele pe trasee, directorul general Ovidiu Tănase a semnat deciziile de suspendare de pe funcţie ale şefului de autobază Gevat Bari, şefului Corp Control Cornel Marin şi şefului Birou Administrativ Nicolae Vatră. Liderul de sindicat Timur Ibram şi-a dat demisia, motivând că nu-i mai poate reprezenta pe sindicalişti. În cazul lui Dumitru Coiciu nu s-a luat nicio măsură, întrucât acesta este plecat în Turcia, iar până la întoarcerea sa în ţară, nu se poate face nimic. „Regia şi Primăria Constanţa vor  stabili o comisie care va analiza activitatea celor trei persoane, ale căror contracte  individuale de muncă au fost suspendate. După aceea vom lua o decizie. Mai mult, vineri, liderii pe care îi veţi desemna dumneavoastră sunt aşteptaţi la o discuţie cu primarul Radu Mazăre. Am înţeles nemulţumirile dumneavoastră. Noi am înţeles că RATC are probleme, de aceea am şi schimbat directorul general (Ovidiu Tănase în locul lui Dumitru Coiciu – n.r.). Sper ca RATC să se redreseze, să putem mări încet salariile. Într-o lună vom da bonurile de masă. V-am făcut multe promisiuni pe care le vom şi realiza”, le-a explicat protestatarilor viceprimarul Gabriel Stan. Şi cum la orice protest nu lipsesc  incidente, şi de data asta cei nemulţumiţi au scandat „Demisia” şi „Nu ieşim la muncă”.

Îndepărtarea vechii echipe

Directorul general al RATC, Ovidiu Tănase, a precizat că, potrivit legii, salariile nu pot fi majorate, dacă anul precedent a fost încheiat pe pierdere. „După lege nu putem majora salariile. Am înregistrat pierderi anul trecut de 700.000 lei. La astea se adaugă datoriile pe care le avem către stat, în valoare de 10 milioane de lei. Dar avem de încasat de la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa suma de 13 milioane de lei”, a explicat directorul Tănase. Acesta a mai adăugat că în contractul pentru anul în curs sunt prevăzute şi bonuri de masă. Numai că şi aici sunt probleme trebuind să existe profit şi societatea să nu aibă datorii către stat. Problema este însă un pic mai complicată pentru că se pare că singurul scop al grevei a fost îndepărtarea echipei Coiciu din regie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii